11.7 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 23:45
No menu items!

Vremea devine instabilă. Care sunt regiunile în care va ploua

spot_img

Administrația Națională de Meteorologie anunță că, joi, vremea va deveni în general instabilă și va ploua pe arii extinse, cu excepția Estului și Sud-Estului țării.

Cerul va fi mai mult noros şi va ploua, ziua pe arii extinse în sud-vest şi local în zona montană, iar seara şi noaptea, aria precipitaţiilor va fi în extindere şi va cuprinde cea mai mare parte a ţării. Excepţie vor face regiunile estice şi sud-estice, unde înnorările vor fi temporare şi numai izolat vor fi ploi de scurtă durată.

În țară, Vor fi mai ales averse, trecător vor fi posibile descărcări electrice, iar cantităţile de apă vor depăşi, pe arii restrânse 25…30 l/mp, îndeosebi în Oltenia, Banat şi zonele montane aferente. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în jumătatea de sud şi în zonele de munte, viteze mai mari, în jurul a 60 km/h, urmând a se înregistra în sudul Banatului. Temperaturile maxime, în general mai scăzute decât în ziua precedentă, vor fi cuprinse între 15 şi 25 de grade, iar cele minime se vor situa între 5…7 grade în depresiuni şi 18…19 grade pe litoral.

La București, Cerul va prezenta înnorări, mai accentuate noaptea, când trecător va ploua. Vântul se va intensifica treptat şi va atinge viteze la rafală în jur de 50 km/h. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 23 de grade, iar cea minimă va fi de 15…16 grade. 

Olimpia Diaconiuc