9.1 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024 - 8:21
No menu items!

Vloggerul care instiga la violarea minorelor a ieșit în lacrimi din arest. Mesajul ministrului de interne

spot_img

Alexandru Bălan, cunoscut pe YouTube sub numele „Colo”, a fost eliberat miercuri după-amiază, după ce cu o seară înainte a fost reținut de polițiștii de la Secția 9 din București. „Colo” a fost plasat sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile, fiindu-i interzis să mai publice conținut pe vreo rețea socială. Vloggerul a ieșit în lacrimi și nu a comentat în niciunfel acuzațiile sau interacțiunea cu anchetatorii.

„Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul este obligat să respecte interdicţia prev. de art. 215 alin. 2 litera e) C.proc. pen. – să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta – postarea în spațiul online (de ex. YouTube, Instagram, Facebook, Tik Tok) de videoclipuri de tip live streaming, vlog”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2.

Anchetatorii au stabilit în rechizitoriu că „în luna august 2019, inculpatul a realizat un videoclip de tip vlog/live streaming în care își instiga urmăritorii și abonații să realizeze infracțiuni de viol cu precădere asupra persoanelor de sex femeiesc minore, considerând că aceste fapte sunt justificate având în vedere aspectul fizic al acestora şi vestimentaţia sumară, videoclip ce a fost înregistrat şi postat pe platforma online YouTube, videoclipul fiind vizualizat de aproximativ 77.000 de persoane”.

„Colo” a petrecut o noapte în arerst preventiv, pentru că ar fi instigat la violență împotriva minorelor, inclusiv la violarea acestora, după ce a povestit pe contul său de YouTube o experiență pe care a avut-o cu o fată de 16 ani.

Verificările au început săptămâna trecută, după ce tânărul a afirmat, într-un videoclip postat pe YouTube, că unele adolescente merită „să le dai cu palmele, să le ții cu capul de pereți, să le pui piciorul pe față”.

Ulterior, Alexandru Bălan a prezentat scuze și a spus că regretă situația creată.

Scandalul public a avut și consecințe atât pentru iubita vloggerului, care a primit amenințări pe rețelele de socializare. Așa cum de altfel a pățit și tânăra care a depus plângerea împotriva lui la poliție. L

a câteva ore după punerea sub control judiciar a vloggerului, ministrul de interne Marcel Vela a postat un lung mesaj prin care cere părinților să semnaleze toate derapajele pe care le întâlnesc copiii lor pe internet.

MESAJUL INTEGRAL

”Dragi părinți,

Sunt convins că a ajuns și în atenția dumneavoastră cazul unui cunoscut vlogger care a fost reținut aseară de Poliție pentru 24 de ore, sens în care magistratul de caz a dispus astăzi continuarea cercetărilor, măsura controlului judiciar pentru următoarele 60 de zile și interdicția de a posta în spațiul online.

Poliția Capitalei s-a sesizat și a deschis o anchetă în acest caz, după ce vloggerul respectiv a instigat la violarea minorelor.

Spun aceste lucruri pentru că doresc să trag un mare semnal de alarmă părinților care nu supraveghează atent activitatea din online a copiilor.
Ne confruntăm cu o lume a globalizării, din ce în ce mai digitalizată, în care sunt deschise căi nelimitate de acces la informații, dar care, în același timp, are și o latură infracțională, extrem de întunecată, pe care copiii încă nu o pot înțelege.

Vremurile sunt într-o continuă schimbare. Generațiile se schimbă și au cu totul alte pasiuni, alte abilități.
Noi toți trebuie să înțelegem acest lucru și să ținem pasul cu cei tineri.

Ce înseamnă să ținem pasul?

Înseamnă să ne adaptăm la tot ce este nou. Deși ne este greu, doar așa putem fi aproape de ei și putem să veghem la acțiunile pe care le întreprind.

Nu pot să nu îmi exprim îngrijorarea, mai ales în fața numărului mare de urmăritori pe care îi avea acest tânăr, peste 850.000, dintre care, foarte mulți copii.

Dragi părinți,

Nu uitați că anii copilăriei, ai pubertății și ai adolescenței sunt cei mai importanți ani din viața copilului dumneavoastră!

Dacă pe parcursul acestor etape din viață nu se pun pietre de temelie trainice, viitorul nostru, al tuturor, va fi afectat. Generația tânără de acum este generația de mâine pe care trebuie să ne bazăm! Ne dorim să avem copii, nepoți stabili emoțional, cu o educație frumoasă, cu valori morale care nu se demodează, astfel încât să aibă capacitatea de a se distanța de oameni precum personajul amintit.

Cum am mai spus, mediul online este o sursă nesecată de informații mai mult sau mai puțin controlate. Acordați atenție persoanelor pe care le urmăresc copiii dumneavoastră, preocupărilor pe care le au, pentru a preveni eventuale devieri comportamentale. Este o responsabilitate colectivă, a tuturor, pentru un viitor cu tineri sănătoși și frumoși spiritual.

Mai mult decât atât, vă rog să semnalați de fiecare dată când constatați orice fel de abateri de la normalitate. Vă mulțumesc”