19.1 C
București
marți, 7 mai 2024 - 23:34
No menu items!

VIDEO. Un nou sport la Academia de Poliție: bătutul saltelelor cu făcălețul

spot_img

Viitorii polițiști au ieșit cu saltele în afara căminului să le bată ca-n fața blocului.  Imaginile făcute publice de Sindicatul Europol arată cum au fost puși studenții de la Academia de Poliţie să îşi scoată saltelele în curtea instituţiei şi să le scuture cu un băţ, pe post de bătător.

”După ce s-au plâns studenții de saltelele infecte pe care erau nevoiți să doarmă, conducerea Academiei i-a pus să-și ia saltelele în spate, la propriu și să le “igienizeze” prin lovirea cu bețe de lemn.

Se poate observa ușor praful dens provenit din șantier, care iese din aceste saltele, petele și murdăria îmbâcsită, fără să mai vorbim despre bacteriile care nu se văd.

Academia de Poliție nu și-a suspendat activitatea pentru că le pasă de studenți, ci au trecut în online și i-au trimis acasă pentru a nu mai avea scurgeri de informații din tot ceea ce se întâmplă în instituția de învățământ.”, scrie Sindicatul Europol pe Facebook.

Scandalurile s-au ținut lanț ța Academia de Poliție.

În urmă cu câteva zile, Sindicatul Europol a anunțat că Academia de Poliție “Alexandru Ioan Cuza” a fost închisă până la finalul anului. Decizia a fost luată de Consiliul de Administrație și de Senatul Academiei de Poliție, după ce aproape 100 de studenți au acuzat toxiinfecție alimentară.

Conducerea Academiei a fost schimbată de ministrul de Interne, fostul rector fiind reclamat penal la DIICOT pentru abuz în serviciu și fals intelectual.

D.Constantin