18 C
București
duminică, 28 aprilie 2024 - 21:10
No menu items!

VIDEO. Un adolescent a murit, iar alţi doi sunt răniţi grav după ce maşina condusă de unul dintre ei a intrat într-un cap de pod

spot_img

Un adolescent în vârstă de 16 ani a murit, iar alţi doi adolescenţi, cu vârste de 13, respectiv 14 ani, au fost grav răniţi după ce maşina condusă, potrivit primelor date, de tânărul de 16 ani a derapat şi s-a izbit violent de un cap de pod pe drumul naţional 64, în localitatea Băbeni din judeţul Vâlcea.

Accidentul a avut loc în zona Valea Mare din oraşul Băbeni, unde autoturismul condus de un adolescent şi în care se aflau alţi doi minori s-a izbit de un cap de pod.

Persoana care a sunat la 112 a anunţat că în maşină a rămas blocat unul dintre tineri, în timp ce alţi doi au fost aruncaţi din habitaclu în urma impactului.

Ajunşi la faţa locului, salvatorii au găsit toate cele trei victime, adolescenţi cu vârste de 13, 14 şi 16 ani, inconştiente.

Băiatului de 16 ani, care din primele date s-ar fi aflat la volan, i s-au făcut manevre de resuscitare, însă fără rezultat. Ceilalţi doi adolescenţi au fost transportaţi la spital.

                                                                                                                  Adina Silav