18.2 C
București
marți, 30 aprilie 2024 - 17:51
No menu items!

VIDEO. Tânără din Galați, salvată cu elicopterul după ce a căzut 100 de metri, într-o prăpastie din munții Bucegi

spot_img

Misiune de salvare în Munții Bucegi. Salvamontiștii au intervenit în cazul unei tinere de 25 de ani din Galați care căzuse într-o prăpastie. În ajutor a fost chemat și un elicopter.

Turista și prietenul ei încercau să ajungă la cabana Mălăiești. Potrivit salvamontiștilor, cei doi nu aveau echipament corespunzător și au pornit în traseu foarte târziu. În zona Valea Rea, tânăra a alunecat și a căzut mai bine de 100 de metri într-o prăpastie.

Prietenul ei a sunat imediat după ajutor. Mai multe echipe de salvatori din Brașov, Bușteni, Prahova și Râșnov s-au mobilizat, iar de la Târgu Mureș a venit un elicopter. Acesta a ajuns primul la locul accidentului și dupa câteva încercări a reușit să recupereze victima. Fata a fost transportată la spitalul din Brașov pentru investigații medicale.

D.Constantin