20.6 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024 - 12:07
No menu items!

VIDEO. Poliția, umilită de dealerul lui Vlad Pascu: Maru făcea TikTok în timpul descinderilor, dar și în duba Poliției

spot_img

Tudor Duma, zis Maru, dealerul lui Vlad Pascu, făcea Tik-Tok-uri în timpul descinderilor, dar și în timp ce era în duba Poliției. Oamenii legii au fost sfidați de tânărul dealer de droguri.  Clipurile au fost postate pe internet de susținătorii suspectului, care cer ca el să fie eliberat. În filmulețe, el îi sfidează pe polițiști chiar în timpul în care aceștia erau în locuință și le spărgeau petrecerea.

Într-o altă postare, el prezintă cătușele, dar și imagini din duba forțelor de ordine cu care a fost transportat.

Iar în tot acest timp, polițiștii nu s-au sesizat, lăsându-l cu telefonul.

Dealerul de droguri al lui Vlad Pascu este că a spart farmacia Spitalului Floreasca pe 14 septembrie, chiar înainte de a fi ridicat și dus la DIICOT pentru a fi audiat în cadrul „Operațiunii Hidra”, care vizează adolescenți proveniți din familii cu importante posibilități materiale, care sunt suspectați că au distribuit droguri în București și în stațiunile de pe litoralul Mării Negre, în timpul sezonului estival.

Joi dimineață, poliția a fost anunțată la 112 că o persoană a intrat în farmacia Spitalului Floreasca în timpul nopții, s-a semnat cu un marker pe fișete, uși și a furat două pungi cu ser fiziologic. Acesta chiar s-a filmat în timp ce se afla în farmacie și a postat imaginile pe o rețea socială. Polițiștii au deschis un dosar penal în acest caz.

D.Constantin