15.4 C
București
luni, 29 aprilie 2024 - 0:31
No menu items!

VIDEO. „Parcă am fost criminal de război”. Fostul prefect de Gorj, dus la Psihiatrie după ce a fost prins din nou fără permis

spot_img

Fostul prefect și parlamentar de Gorj, Dan Ilie Morega, a fost internat la secția Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu. Măsura a fost dispusă de polițiștii din Târgu Jiu, după ce Morega a fost prins, de 4 ori în ultimele două săptămâni la volan, deși avea dreptul de conducere anulat.

Dan Ilie Morega, în vâstă de 78 de ani, a fost internat seara trecută la un spital de psihiatrie, pentru efectuarea unei expertize psihiatrice.

Din 6 februarie anul acesta, de când i-a fost anulat permisul de conducere din motive medicale, Dan Ilie Morega a fost prins de polițiști conducând fără permis de 4 ori, o dată în județul Mehedinți și de 3 ori în Gorj. Polițiștii i-au întocmit dosare penale de fiecare dată.

Politicianul și-a achiziționat chiar un girofar pe care l-a pus pe autoturism.

Ultima dată, Dan Ilie Morega a fost depistat, luni după-amiază, în timp ce conducea, pe strada Victoriei din municipiu. Cinci echipaje de poliţie au intervenit pentru a-l opri pe fostul prefect care se plimba nestingherit pe străzile din Târgu Jiu.

„De la birou am fost să iau motorină şi să merg acasă. Mi se blocase maşina. Brusc una în faţă, una în lateral, brusc două în spate. Parcă am fost un criminal de război”, a spus Morega.

                                                                                                      Adina Bucur Silav