15.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 17:19
No menu items!

VIDEO/ Înșelătorii în numele unor bolnavi de cancer, la Alba. Peste 100 de persoane păgubite

spot_img

Trei persoane din județul Alba sunt acuzate că au luat ilegal bani de la peste 100 de persoane, după ce au cerut ajutor financiar în numele unor bolnavi de cancer.

Potrivit Poliției Române, poliţiştii din Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, efectuează, joi, două percheziţii domiciliare într-un dosar penal în care un bărbat și două femei sunt bănuiți de fals informatic și înșelăciune.

“Din cercetări a rezultat că, în perioada noiembrie 2020 – aprilie 2021, ar fi preluat și prezentat, pe o rețea de socializare, 9 cazuri ale unor persoane bolnave, care ar fi necesitat tratament medical, fără acordul acestora şi ar fi pus la dispoziţie conturi bancare personale, pentru obținerea donaţiilor”, precizează sursa citată.

În urma acestor anunțuri, peste 100 de persoane au efectuat viramente bancare în conturile celor trei bănuiți, iar sumele încasate nu au ajuns la bolnavi.

Prejudiciul stabilit în cauză este de peste 12.000 de lei.

Cele trei persoane urmează să fie  conduse la sediul Poliției, pentru audieri.

                                                                                                                Adina Silav