16.3 C
București
miercuri, 8 mai 2024 - 7:22
No menu items!

VIDEO. Incendiul uriaș de la Breaza, Buzău. Intervin aeronave militare

spot_img

Două aeronave Spartan C-27 ale Forţelor Aeriene Române intervin duminică dimineaţă, la Buzău, pentru lichidarea incendiului izbucnit pe raza comunelor Pietroasele şi Breaza.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Buzău, „în jurul orei 8.00, cele două avioane au ajuns deasupra dealului Istriţa şi a fost efectuată o primă degajare a unui transport cu apă, iar în jurul orei 9.00 este programată o a doua trecere a aeronavelor.”
 
În noaptea de sâmbătă spre duminică, incendiul la pădurea de pin din partea comunei Breaza, de aproximativ 50 ha, a fost lichidat.
 
Duminică dimineaţă, se acţionează pentru lichidarea completă la ultimul focar rămas, cel de 6 ha pădure de pin pe raza localităţii Pietroasele. Duminică dimineaţă a fost făcut schimbul de ture, iar, la acest moment, lucrează 45 de subofiţeri şi 5 ofiţeri pentru lichidarea ultimului focar, mai precizează oficialii ISU. 
 
Aproximativ 500 de hectare de vegetaţie uscată şi 50 de hectare de pădure de pin au fost cuprinse de flăcări sâmbătă după amiază, în zona dealului Istriţa, din judeţul Buzău.
 
Pompierii din mai multe judeţe au fost solicitaţi în sprijin pentru a stinge focul, dar şi mijloace aeriene din dotarea MApN.
 
Imagini cu incendiul uriaș de vegetație pot fi vizionate AICI. 
 
Raluca Dan