16.1 C
București
marți, 7 mai 2024 - 3:05
No menu items!

VIDEO. Imaginile groazei: Panică pentru pasagerii unui zbor Lufthansa care a căzut în gol: „A fost ca o prăbușire în gol, iar farfuriile și paharele zburau

spot_img

”Un avion al companiei Lufthansa, care zbura din Texas spre Germania, a aterizat pe aeroportul din Washington după ce a traversat o zonă de turbulențe puternice. Avionul a căzut sute de metri în gol, provocând haos la bord. Șapte pasageri au fost duși la spital. Zborul Lufthansa 469 a decolat miercuri de pe aeroportul din Austin, Texas, cu destinația Germania, însă a fost nevoit să aterizeze pe aeroportul Dulles din Washington, după o serie de „turbulențe puternice”, a declarat un purtător de cuvânt, potrivit CNN.

Șapte pasageri ai companiilor aeriene au fost duși la spital pentru rănile suferite în timpul zborului lor, miercuri, potrivit Administrației Federale a Aviației.

Turbulențele au apărut la circa 90 de minute după decolare, când aparatul Airbus A330 zbura la 11.000 de metri deaspura statului Tennessee. „Au fost așa-numitele turbulențe pe cer senin, care pot apărea brusc, fără fenomene meteo vizibile”, se arată într-un comunicat al companiei Lufthansa.

O pasageră aflată la bord, Susan Zimmerman, a povestit episodul pentru CNN. Ea spune că turbulențele au apărut la scurt timp după ce echipajul a servit masa pasagerilor.  „În timpul cinei, am fost loviți brusc de o o rafală de vânt, avionul a luat altitudine, apoi am căzut 300 de metri în gol”, a declarat ea.

„A fost ca o prăbușire în gol pe neașteptate de cinci secunde din vârful unui rollercoaster, farfurii și pahare zburau în tavan, iar geanta mea, care se afla pe podea, a zburat prin spatele meu”, a spus Susan Zimmerman. Ea a mai relatat că avionul se simțea cum cade pur și simplu în gol și că a auzit oamenii țipând și zgomot de pahare sparte.

„A fost șocant”, a mai spus femeia, adăugând că, la aterizare, podeaua avionului era plină de mâncare și tacâmuri împrăștiate pe podeaua avionului.

D.Constantin