15.2 C
București
joi, 2 mai 2024 - 23:19
No menu items!

VIDEO. Imagini revoltătoare la spitalul din Botoșani. Cum arată vestiarul medicilor și al asistentelor

spot_img

Pereți scorojiți, plini de mucegai și mobilier vechi care stă să cadă. Un adevărat focar de infecții. Așa arată vestiarul medicilor și al asistentelor din spitalul în care a murit Alexandra, tânăra gravidă din Botoșani, dar și cel în care se dădeau șpăgi uriașe pentru posturile vacante. 

Deputatul USR Emanuel Ungureanu, vicepreședinte al Comisiei pentru Sănătate, prezintă duminică imagini șocante din Spitalul Județean Botoșani, mai precis din vestiarele insalubre unde se schimbă personalul medico-sanitar.

Ungureanu transmite că a vrut să evalueze la Botoșani măsurile pe care le-a luat conducerea Spitalului Județean după moartea prin neglijență criminală a Alexandrei Ivanov.

„Etajul 5 unde a fost omorâtă prin neglijență Alexandra este în reabilitare, la etajul 4 unde sunt tratate pacientele pe secția de Obstetrică-Ginecologie nu s-au montat butoane de panică pentru că Rafila a blocat finanțarea spitalelor prin ordonanța austerității.

La patul bolnavelor s-au montat butoane care comunică cu soneria din camera asistentelor, dar fără sistem de monitorizare a timpilor de reacție a personalului medico-sanitar. S-au montat camere video pe culoare, NU și în camera personalului medico-sanitar!

Sunt încă vestiare de groază în acest spital pe care le-am arătat public azi.

Managera Spitalului Județean Botoșani ne-a mărturisit că nu știa despre aceste vestiare ale groazei și nu știa de faptul că doamna director de Îngrijiri Coca Crâșmaru, arestată de DNA Suceava pentru șpagă, era în incompatibilitate pentru că deținea și funcția de evaluator ANMCS.

Am prezentat presei dovezi cu privire la excursiile de lux în care se plimba Coca Crâșmaru cu pretextul unor cursuri de pregătire, în țări exotice, pe banii Ordinului Asistentelor Medicale din România.

Coca Crâșmaru s-a plimbat în Canada, America, Singapore, ani de zile, în vacanțe de lux, cu pretextul că învață cum să evalueze calitatea îngrijirii în sistemul sanitar românesc…

La Botoșani, sub patronajul Consiliului Județean Botoșani condus de PSD, colcăie în Spitalul Județean Botoșani: mizeria, corupția și nesimțirea.

Voi vizita în continuare, în calitate de deputat și vicepreședinte al Comisiei pentru Sănătate din Camera Deputaților spitalele din România, neanunțat, pentru a pune presiune pe autoritățile locale și centrale să aibă grijă de sănătatea populației, nu numai de clientela de partid angajată pe șpăgi!”, a transmis Emanuel Ungureanu.

Zece persoane au fost arestate în dosarul angajărilor pe bani de la Spitalul din Botoșani. Printre acestea sunt și fostul manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Doina Caba, dar şi directorul de îngrijiri al aceluiaşi spital, Coca Stela Crîşmaru. Dosarul instrumentat de DNA vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, săvârşite în perioada 2018 – 2023, de către funcţionari publici din cadrul unităţii spitaliceşti, în contextul fraudării unor concursuri de ocupare a unor posturi vacante.

                                                                                                          Adina Bucur Silav