15.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 15:23
No menu items!

VIDEO. Imagini revoltătoare. Gândaci care mișună pe pereți într-un spital din Botoșani. Medic: „Nu negăm şi nici nu putem fi ipocriţi să prezentăm scuze”

spot_img

Imagini de necrezut, cu gândaci și mizerie, au fost filmate de o mămică din județul Botoșani, care a ajuns cu copilul la Spitalul din Dorohoi. 

Femeia, din comuna Cordăreni, spune că imaginile postate de ea pe o reţea de socializare sunt din salonul în care a fost internată în Spitalul Municipal Dorohoi, potrivit monitorulbt.ro.

În imagini se vede că în salonul în care femeia stă cu copilul sunt gândaci, pereții sunt scorojiți, dar şi salonul pare insalubru.

„Priviți Spitalul Dorohoi, ce frumos are tot felul de gândaci pe aici în spital, mizerie cât de mult se poate, condiții nu sunt, apă caldă nici nu se pune vorba”, spune femeia în postare.

Totodată, aceasta s-a arătat nemulțumită de modul în care cadrele medicale au comunicat cu ea.

„Tu le zici de copil că are febra 39,5 și ea zice nu vezi că am treabă, așteaptă, am treabă. Am așteptat cu copilul arzând la ea doar să mă bage în seamă și, surpriză, niște algin pentru o febră aşa mare”, mai spune botoșăneanca.

Reprezentanţii unităţii sanitare recunosc deficienţele prezentate de pacientă, însă spun că situaţia actuală este cauzată de clădirea foarte veche.

„Noi nu putem nega acele imagini şi nici nu putem fi ipocriţi să prezentăm tot felul de scuze. Din păcate, situaţia este de aşa natură în momentul de faţă.

Pavilionul este dat în funcţiune din 1985. Are 37 de ani. S-au făcut reparaţii în cursul anilor, dar tâmplăria este veche şi apar şi gândaci.

Noi am făcut dezinsecţie şi vineri şi luni. Facem de câte ori este nevoie, dar din păcate la ora actuală nu putem face mai mult.

Toată clădirea este prinsă într-un proiect de reabilitare totală, iar în toamna lui 2023 vom avea clădirea renovată. Până atunci ne descurcăm cum putem.

Să închidem secţia de pediatrie nu putem. Ar însemna să trimitem totul la Botoşani, într-o perioadă cu adresabilitate crescută. Facem eforturi şi facem tot posibilul să tratăm pacienţii cât mai bine”, a spus medicul Valerian Andrieş, managerul Spitalului Municipal Dorohoi.

Cât despre situaţia copilului, „acesta a fost tratat cum trebuie şi cu tot ce trebuie. Drept dovadă, a şi fost externat, cu starea ameliorată.

În acel moment era un caz foarte grav în secţie şi atenţia personalului era îndreptată spre acel copil. Iar copilul doamnei nu avea în niciun caz febra atât de mare cum a afirmat dumneaei. Avem însă o anchetă internă şi vom lămuri toate aspectele”, a spus managerul unităţii, Valerian Andrieş.

                                                                                                                 Adina Silav

SURSA FOTO/VIDEO: monitorulbt.ro