14.2 C
București
marți, 30 aprilie 2024 - 5:49
No menu items!

VIDEO/FOTO. Explozii în Kiev. Rușii au atacat din nou capitala Ucrainei, cu drone kamikaze

spot_img

Mai multe explozii au fost auzite luni dimineaţă la Kiev, fiind vizat un cartier din zona centală a oraşului, Conform autorităţilor, au fost lansate atacuri cu drone kamikaze. Primarul capitalei ucrainene, Vladimir Kliciko, le-a recomandat oamenilor să rămână în adăposturi.

Exploziile s-au auzit luni dimineață în Kiev, în jurul orei locale 07:00 (04:00 GMT), au relatat reporterii BBC și Guardian, care sunt în oraș. Una dintre explozii s-a auzit aproape de centrul capitalei Ucrainei.

”În urma atacului cu drone, a izbucnit un incendiu într-o clădire nerezidenţială din districtul Shevchenkiv din Kiev. Pompierii intervin. Mai multe clădiri de locuinţe au fost avariate. Medicii sunt la faţa locului. Încercăm să aflăm informaţii despre eventuale victime”, a mai anunţat primarul Kievului.

El a postat şi imagini cu resturile uneia dintre dronele care au atacat Kievul.

Atacul vine la o săptămână după ce capitala a fost lovită de mai multe rachete rusești la o oră de vârf, atac care s-a soldat cu 19 morți.

De asemenea, în Odesa și regiunea Mykolaiv a fost anunțată o alertă aeriană pentru a doua oară în această dimineață.

                                                                                                                    Adina Silav