12.5 C
București
luni, 29 aprilie 2024 - 3:30
No menu items!

VIDEO. „De ce dai în ea? E filmat!”. O șoferiță cu numere de înmatriculare false a fost târâtă pe jos și lovită de polițiști

spot_img

Anchetă internă la IPJ Dâmbovița după ce o șoferiță a fost imobilizată în trafic. Femeia a fost scoasă din mașină, târâtă pe jos și lovită cu piciorul. Totul s-a întâmplat după ce a fost oprită pentru un control, iar polițiștii au constat că numerele de înmatriculare erau luate de la o altă mașină. Șoferița a devenit agresivă în mometul în care agenții au cerut explicații.

Șoferiţa în vârstă de 35 de ani a fost prinsă, duminică, în trafic de poliţişti, în localitatea Potlogi, județul Dâmbovița, cu plăcuţe de înmatriculare aparţinând altei maşini.

Femeia a devenit agresivă cu oamenii legii la momentul controlului. A fost momentul când cei doi agenți de poliție care au oprit-o, ajutați de un bărbat îmbrăcat civil și cu gluga hanoracului trasă peste cap au încercat să o imobilizeze și au târât-o pe jos.

Un martor a filmat scena și imaginile au ajuns pe Facebook.

Pentru că femeia, deși căzută la pământ, opunea rezistență, unul dintre agenți o lovește violent cu piciorul: „Băi, nu da în ea, de ce dai în ea? E filmat!”, se aude în filmarea devenită virală pe rețelele de socializare.

„Poliţiştii din cadrul Formaţiunii Rutiere Titu, în timp ce se aflau pe raza localităţii Potlogi, au oprit pentru control un autoturism condus de o femeie de 35 de ani, din localitate.

În momentul controlului, după ce poliţiştii i-ar fi comunicat femeii că, din primele verificări efectuate, plăcuţele cu numărul de înmatriculare ale autoturismului condus sunt atribuite unui alt autovehicul, şoferiţa ar fi manifestat un comportament agresiv verbal şi a refuzat să coopereze cu poliţiştii, moment în care aceştia au folosit mijloacele din dotare pentru conducerea acesteia la sediul unităţii de poliţie în vederea luării măsurilor legale”, precizează IPJ Dâmboviţa.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare.

În ceea ce-i privește pe polițiștii care au intervenit, IPJ Dâmbovița a anunțat că se fac verificări cu privire la comportamentul lor.

                                                                                                  Adina Bucur Silav