15.5 C
București
luni, 29 aprilie 2024 - 9:01
No menu items!

VIDEO. Ciclonul polar face prăpăd în România. Drumuri închise, mașini blocate în zăpadă, cursuri supendate în școlile din mai multe județe

spot_img

Vremea rea face ravagii în aproape toată țara, iar valul de ger care a lovit România a adus şi cele mai scăzute temperaturi din acest sezon. În doar câteva ore a nins puternic în jumătatea estică a țării. A fost nevoie de intervenția pompierilor pentru a veni în ajutorul celor rămași blocați în nămeți, iar autoritățile din mai multe județe au decis suspendarea cursurilor pentru elevi.

Din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, astăzi, este suspendată activitatea cu prezență fizică în unități de învățământ din mai multe județe, respectiv:

– Bacău: 3 unități de învățământ

– Botoșani: 4 unități de învățământ

– Brăila: 6 unități de învățământ

– Buzău: 2 unități de învățământ

– Galați: 7 unități de învățământ

– Iasi: toate unitățile de învățământ

– Neamț: 6 unități de învățământ

– Suceava: o unitate de învățământ

Drumuri închise

Cinci sectoare de drum naţional din judeţele Vrancea, Iaşi şi Vaslui sunt închise din cauza ninsorii viscolite, marţi dimineaţă.

Pe alte patru sectoare din judeţele Neamţ, Vaslui şi Botoşani au fost instituite restricţii de tonaj.

O femeie din localitatea Măscurei, judeţul Vaslui, a născut acasă, în noaptea de luni spre marţi, asistată de cadrele medicale de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean.

Din cauza drumurilor blocate, echipajul medical nu a putut ajunge cu autosanitara să preia gravida, acesta fiind dus acasă la femeie de către autorităţile locale, care au intervenit cu utilaje. În urma unei acţiuni care a durat opt ore, nouă născutul şi mama au fost duşi la spital.

Un autocar cu 47 de pasageri a părăsit partea carosabilă marţi dimineaţă, în apropierea localităţii Doaga, din judeţul Vrancea, anunţă IPJ Vrancea.

Un autoturism a rămas blocat în zăpadă între Tişiţa şi Panciu, trei persoane fiind evacuate.

Mai multe autoturisme au rămas blocate în zăpadă în cursul nopţii de luni spre marţi, în judeţul Galaţi, din cauza vântului şi a ninsorii, fiind necesară intervenţia drumarilor pentru ca acestea să-şi continue drumul sau pentru ca pasagerii sa fie duşi la adăpost.

În maşinile rămase înzăpezite s-au aflat şi copii.

O ambulanţă care se deplasa la un caz, o maşină de dializă, dar şi mai multe autoturisme au rămas blocate în zăpadă în cursul nopţii, pe mai multe drumuri din judeţul Botoşani.

Circulaţia pe DN 22 Râmnicu Sărat-Brăila se desfăşoară cu dificultate marţi din cauza viscolului care suflă cu putere şi antrenează zăpada, micşorând vizibilitatea.

Centrul INFOTRAFIC al Poliţiei Române a transmis că, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile (ninsoare viscolită), sunt impuse restricţii de circulaţie pe mai multe drumuri:

DRUMURI NAŢIONALE CU CIRCULAŢIA OPRITĂ

  1. DN 23B Stupina-Ciorăşti, judeţul Vrancea
  2. DN 28A Târgu Frumos – Moţca, judeţul Iaşi
  3. DN 11A Bârlad – Iveşti, judeţul Vaslui
  4. DN 24A Huşi – Berezeni, judeţul Vaslui
  5. DN 24 Cosmeşti – Tişiţa, judeţul Vrancea

DRUMURI NAŢIONALE CU RESTRICŢIE DE TONAJ  >7,5 TONE

  1. DN 24B Albiţa – Huşi, judeţul Vaslui
  2. DN 28 Cozia, judeţul Iaşi – Albiţa, judeţul Vaslui
  3. DN 15D Roman – Crăieşti, judeţul Neamţ
  4. DN 29 Răchiţi – Săveni, judeţul Botoşani

De asemenea, din cauza vântului, sunt oprite manevrele în toate porturile de la Marea Neagră.

”Conducătorii auto sunt sfătuiţi ca înainte de a pleca la drum să se informeze cu privire la restricţiile de trafic şi la condiţiile meteo din zonele în care urmează să se deplaseze şi să-şi echipeze autovehiculele cu anvelope de iarnă, chiar cu lanţuri dacă situaţia o impune! Nu vă angajaţi în depăşirea coloanelor de autovehicule şi permiteţi accesul utilajelor de deszăpezire! Adoptaţi o manieră prudentă de conducere şi să evitaţi orice manevră riscantă, asigurându-vă constant, pe tot parcursul traseului”, transmit poliţiştii.

11 trenuri, anulate la Iaşi

11 trenuri au fost anulate pe raza SRCF Iaşi. În plus, pe raza SRCF Iaşi, pe linia neinteroperabilă Hârlău – Iaşi, din cauza zăpezii abundente şi a viscolului, trenul R 11404 (Regio Călători) s-a defectat şi aşteaptă locomotivă de ajutor

”Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA informează că la această oră circulaţia feroviară se desfăşoară în condiţii de iarnă, în special pe raza Sucursalelor Regionale CF Iaşi şi Galaţi, din cauza vântului puternic, viscolului şi temperaturilor  scăzute. Pe raza SRCF Galaţi, pe distanţa Mărăşeşti – Tecuci (fir I şi II) în contextul condiţiilor meteo nefavorabile (vânt puternic şi viscol), circulaţia AM (automotoarelor) este permisă doar cu antemergător (locomotivă Diesel sau electrică). Pe distanţa Brăila – Făurei (vânt puternic şi viscol), trenurile circulă cu restricţie de viteză de 70 km/h”, anunţă CFR SA.

În cursul nopții, în staţia Mărăşeşti, din cauza ninsorilor abundente şi a viscolului, circulaţia feroviară a fost îngreunată şi mai multe trenuri de călători au înregistrat întârzieri. A fost afectată circulaţia a 8 trenuri de călători (R 7574, RE 11064, IR 1664, IR 1665, RE 11065, R 7575, R 7576, IRN 402.

”Pe raza SRCF Iaşi, din cauza ninsorii şi a viscolului, pe distanţa Leşu Ilvei – Poiana Ilvei şi Lunca Ilvei – Coşna se circulă cu restricţie de viteză de 50 km/h. Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile a fost afectată circulaţia a 10 trenuri de călători, care au întârziat la expedierea din staţiile CF Iaşi şi Bacău: R 5423, R 6414, R 11437, R 6447, R 1062, IRN 1668 , R 11413, R 5481, IC 559, IR 1859”, precizează CFR SA.

CFR SA mai anunţă că, la solicitarea CFR Călători, 11 trenuri au fost anulate pe raza SRCF Iaşi.

În prezent, pe raza SRCF Iaşi, pe linia neinteroperabilă Hârlău – Iaşi, din cauza zăpezii abundente şi a viscolului, trenul R 11404 (Regio Călători) s-a defectat şi aşteaptă locomotivă de ajutor.

                                                                                                          Adina Bucur Silav