12.5 C
București
luni, 29 aprilie 2024 - 5:06
No menu items!

VIDEO. Carambol, în Pasajul Unirii. Patru persoane transportate la spital

spot_img

Mai multe mașini au fost implicate, miercuri dimineața, într-un accident în Pasajul Unirii, iar unul dintre șoferi a fugit de la locul accidentului.

Din primele informații, este vorba despre două accidente petrecute în această dimineață în Pasajul Unirii din București. Inițial, au fost două mașini implicate într-un accident, însă, la un moment dat, o a treia mașină a oprit pentru că șoferul a vrut să vadă dacă ceilalți conducători auto sunt bine.

Acela a fost momentul în care o a patra mașină a venit cu viteză din spate și a lovit atât mașinile implicate în accident, cât și pe cea a șoferului care a oprit lângă ele. Șoferul uneia dintre cele două mașini implicate inițial în accident nu a mai fost găsit la fața locului de polițiști și încă este căutat.

Patru persoane au fost rănite ușor în urma celor două accidente și au fost transportate la spital, după îngrijirile de la fața locului.

D.Constantin