18 C
București
duminică, 28 aprilie 2024 - 21:20
No menu items!

VIDEO. Braconaj cu câini de vânătoare. 15 persoane, căutate de polițiști în Giurgiu şi Ilfov

spot_img

Şaptesprezece percheziţii au loc luni dimineaţă în judeţele Giurgiu şi Ilfov, într-un dosar de braconaj.

Poliţiştii Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase pun în executare 17 mandate de percheziţie domiciliare, într-un dosar penal, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de braconaj prin folosirea câinilor ogari sau metişi ai acestora. Din cercetări a rezultat că 15 persoane ar fi săvârşit infracţiuni la regimul cinegetic şi la regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, prin capturarea vânatului de talie mică şi mijlocie, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte.

Potrivit Poliției Române, aceştia ar fi folosit câini ogari sau metişi, dispozitive de vedere pe timp de noapte şi autoturisme special modificate pentru accesul pe fondurile de vânătoare.

Acţiunea beneficiază de sprijinul specialiştilor criminalişti, echipelor de intervenţie, precum şi al poliţiştilor structurilor de arme, explozivi şi substanţe periculoase, investigaţii criminale şi de la protecţia animalelor din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi inspectoratelor de poliţie judeţene Ilfov, Giurgiu şi Teleorman.

Activităţile sunt realizate simultan, în judeţele Ilfov şi Giurgiu, cu suportul specialiştilor Gărzii Naţionale de Mediu, Consiliului Judeţean Ilfov şi Societăţii Ornitologice Române, conform competenţelor ce le revin.

                                                                                                                 Adina Silav