20.6 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024 - 20:19
No menu items!

VIDEO. Avioanele ruseşti au hărţuit din nou dronele americane deasupra Siriei. Incident similar şi cu avioane franceze

spot_img

Avioane militare ruseşti au hărţuit, joi, dronele americane care participau la operaţiuni împotriva grupării Stat Islamic în Siria, acesta fiind al doilea incident de acest gen în mai puţin de 24 de ore, relatează CNN.

O dronă americană MQ-9 Reaper efectua joi o misiune împotriva unor ţinte ISIS din nord-vestul Siriei când de ea s-au apropiat avioane de luptă ruseşti, a declarat generalul Alex Grynkewich din cadrul US Air Force. Unul dintre avioanele ruseşti a început apoi să tragă cu rachete de semnalizare prin faţa dronei americane, într-o aparentă încercare de a lovi drona, forţând-o să efectueze manevre de evitare.

Colonelul Michael Andrews, purtător de cuvânt al Comandamentului Central al Forţelor Aeriene, a declarat că cele două avioane de luptă ruseşti – un SU-45 şi un SU-35 – s-au angajat timp de aproape o oră într-o interacţiune „susţinută” şi „neprofesionistă”, scrie news.ro.

Înregistrarea video a incidentului, dată publicităţii de forţele aeriene americane, arată două avioane de luptă ruseşti zburând în apropierea dronei americane. Unul dintre avioanele de vânătoare lansează apoi o serie de rachete de semnalizare în timp ce trece pe deasupra dronei.

 

„Aceste evenimente reprezintă un alt exemplu de acţiuni neprofesioniste şi nesigure ale forţelor aeriene ruseşti care operează în Siria şi care ameninţă siguranţa atât a forţelor Coaliţiei, cât şi a celor ruseşti”, a declarat Grynkewich într-un comunicat. „Îndemnăm forţele ruseşti din Siria să înceteze acest comportament nesăbuit şi să adere la standardele de comportament care este de aşteptat din partea unei forţe aeriene profesioniste, astfel încât să ne putem relua concentrarea asupra înfrângerii durabile a ISIS” – a transmis Washingtonul.

Incidentul a avut loc la o zi după ce trei avioane de luptă ruseşti au hărţuit trei drone americane deasupra Siriei. În întâlnirea de miercuri, avioanele ruseşti au lansat rachete de semnalizare în faţa dronelor americane, forţând dronele să efectueze manevre de evitare. De asemenea, un avion de vânătoare rusesc şi-a lansat postcombustia în faţa unei drone americane, limitând capacitatea operatorului dronei de a opera aeronava în siguranţă.

Potrivit CNN, SUA nu au fost singura ţintă a hărţuirii din partea armatei ruse. Un avion de vânătoare rusesc SU-35 a efectuat joi o „interacţiune neprofesională” cu două avioane de vânătoare franceze Rafale care executau o misiune în apropierea graniţei dintre Irak şi Siria, potrivit contului oficial de Twitter al forţelor armate franceze. Avioanele de vânătoare franceze au făcut manevre pentru a evita riscul de accident, a precizat armata franceză.

Atât SUA, cât şi Rusia operează în Siria, SUA ca parte a coaliţiei anti-ISIS, iar Rusia în sprijinul preşedintelui sirian Bashar al-Assad.

În ultimii ani, SUA şi Rusia au folosit o linie de comunicare între cele două armate din Siria pentru a evita incidentele sau întâlnirile neintenţionate care pot duce involuntar la escaladare. Însă acţiunile militare ruseşti în Siria au încălcat din ce în ce mai mult protocoalele de deconflictualizare, inclusiv zburând prea aproape de bazele militare americane din Siria.

În aprilie, un oficial american a declarat că acţiunile mai agresive ale piloţilor ruşi par să facă parte dintr-un „nou mod de operare”.

Comportamentul agresiv a avut loc şi în afara Siriei. În martie, un avion de vânătoare rusesc SU-27 s-a ciocnit cu o dronă americană MQ-9 Reaper în spaţiul aerian internaţional de deasupra Mării Negre. Coliziunea a avariat elicea dronei, forţând-o să se prăbuşească în apă.

Ulterior, pe rețelele de socializare au fost făcute publice imagini cu Serghei Șoigu, ministrul rus al Apărării, care a premiat piloţii implicaţi în incidentul din Marea Neagră cu drona americană MQ-9 Reaper.

                                                                                                                  Adina Silav