15.5 C
București
luni, 29 aprilie 2024 - 9:27
No menu items!

Video. Andreea, studenta la Medicină ucisă din gelozie, adusă la casa părintească. Iubitul ucigaș, student și la Teologie: ”Am lovit-o! M-am enervat foarte tare!”

spot_img

Andreea Morega, studenta la medicină, ucisă de „iubit“ într-un apartament în Timișoara, a fost adusă la casa părintească din Padeș, Gorj. Zeci de persoane au întâmpinat vehiculul firmei de servicii funerare care a adus trupul neînsuflețit. Andreea a fost întâmpinată cu lacrimi, flori și durere de către rude și localnici. Înmormântarea va avea loc joi la Cimitirul din satul natal.

Părinții fetei spun că Andreea nu avea iubit și că Mirel era doar un amic și coleg de facultate.

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş spun că tânăra, de 21 de ani, era inconştientă şi prezenta urme de sânge pe suprafaţa corpului când a fost găsită.

Potrivit anchetatorilor, apartamentul de pe bulevardul Dragalina din Timişoara, unde a avut loc crima, aparţine părinţilor băiatului de 23 de ani. Acesta era student la Facultatea de Medicină din Timişoara, precum şi la Facultatea de Teologie. El locuia aici cu sora lui şi cu o verişoară, părinţii fiind din localitatea Pojejena, judeţul Caraş-Severin.

Mirel, orbit de gelozie s-a transformat într-un ucigaș cu sânge rece

Băiatul a povestit că avea o relație cu Andreea încă din luna octombrie, însă, în ultima lună, o simțea din ce în ce mai distantă.

”Din luna octombrie am o relație de iubire cu Andreea iar în ultima lună am simțit-o mai distantă.

În data de 22.03.2024, în timp ce ne aflam la apartamentul părinţilor mei, am observat că Andreea tasta pe telefon şi am crezut că vorbeşte cu cineva. Am întrebat-o cu cine discută iar ea a refuzat să îmi spună cu cine se conversa.

Am încercat să îi iau telefonul din mână şi ea l-a ținut strâns. Am reuşit totuşi să i-l iau și i-am spus Andreei să îmi spună codul PIN. A vrut să părăsească apartamentul și am încercat sa o opresc”, a declarat tânărul.

”A refuzat să mi-l dea şi mi-a spus că vrea să se despartă de mine. Atunci când am auzit asta, m-am enervat foarte tare şi m-am dus în bucătărie, de unde am luat două cuțite oarecare şi m-am întors cu ele în dormitor.

Andreea m-a lovit peste o mână, iar în acel moment m-am tăiat singur cu cuțitul la față.

Totodată, m-a prins de lănţişorul pe care îl aveam la gât, care s-a rupt și a căzut pe pat. Îmi amintesc că am lovit-o de 5-6 ori”, a povestit Mirel în fața anchetatorilor. 

Criminalul, expertizat psihiatric

Tânărul va fi dus la București, acolo unde va avea loc expertiza psihiatrică, pentru a se stabili dacă a avut discernământ în momentul producerii crimei.

Chiar și anchetatorii au rămas șocați de cruzimea și sângele rece de care a dat dovadă, imediat după crimă. A așezat victima pe pat, a curățat locul crimei, după care a plecat acasă la părinți, unde s-a comportat ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat.

Criminalul Mirel, despre divinitate, religie și Biserică

Aflat în arest preventiv, agresorul a cerut o pedeapsă blândă, aceea de a fi arestat la domiciliu.

Mirel Dragomir, studentul la Teologie și Medicină care era descris de apropiați ca fiind liniștit, sfios și studios, și-a omorât cu bestialitate amica. El era descris de către apropiații săi ca fiind sfios, preocupat de facultate și cu frică de Dumnezeu, însă s-a dovedit a fi contrariul.

Pe contul său de Facebook publica conținut ce avea legătură cu divinitatea, cu postul și cu rolul bisericii în viața creștinilor.

Mesajul de condoleanțe al Universității de Medicină, unde Andreea era studentă

Universitatea de Medicină și Farmacie “Victor Babeș” din Timișoara a transmis un mesaj de condoleanțe:

”deplânge tragica întâmplare în care tânăra Andreea Morega, studentă eminentă la Facultatea de Medicină, a plecat dintre noi. Avea doar 21 de ani și visuri frumoase. Din păcate, nu a avut șansa să le împlinească.

Întreaga comunitate academică este alături de familia îndoliată. Transmitem sincere condoleanțe tuturor celor care au cunoscut-o!

Dumnezeu să o odihnească în pace!”

D.Constantin