11.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024 - 11:09
No menu items!

VIDEO. A fost prins deținutul care a „evadat” la semafor. După 18 zile

spot_img

Deţinutul de la Penitenciarul Rahova care a evadat, pe 11 decembrie, la întoarcerea de la punctul de lucru, fugind din duba penitenciarului ce staționa la semafor, a fost prins, vineri seara, într-o localitate din Argeș. 

„La data de 28 decembrie 2023, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigații Criminale au depistat un bărbat, în vârstă de 41 de ani, care se sustrăgea de la executarea pedepsei, într-o localitate din județul Argeș.

În fapt, la data de 11 decembrie 2023, în jurul orei 17.40, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București a fost sesizată cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 41 de ani, deținut în cadrul unui penitenciar din Sectorul 5, în timp ce se întorcea la unitatea de detenție, de la un punct de lucru, unde presta activități lucrative, fără supraveghere, a părăsit autoturismul care îl transporta înapoi spre unitatea de detenție, la o intersecție din Sectorul 5.

În acest context, cu privire la bărbatul în cauză s-a dispus urmărirea națională și internațională.

Astfel, în perioada 11 decembrie 2023 – 28 decembrie 2023, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigații Criminale au desfășurat activități pentru depistarea bărbatului în cauză, iar în urma acestora, a rezultat presupunerea rezonabilă că, bănuitul s-ar afla într-o localitate din județul Argeș.

Bărbatul a fost depistat și imobilizat, ulterior fiind condus la sediul Serviciului de Investigații Criminale, în vederea audierii”, au precizat oficialii Poliției Capitalei.

În plus, a fost săltat de polițiști și un bărbat în vârstă de 40 de ani, bănuit că l-ar fi găzduit pe bărbatul de 41 de ani, în locuința acestuia, din județul Argeș, cunoscând faptul că acesta este căutat pentru  evadare.

Deținutul acuzat de evadare a fost încarcercat la Penitenciarul Rahova. Iar bărbatul suspectat că l-a găzduit a fost reținut pentru 24 de ore, sub acuzația de favorizare a făptuitorului, urmând să fie prezentat magistraților cu propunere legală.

Raluca Dan