18.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 20:39
No menu items!

Vestea divorțului Simonei Halep face înconjurul lumii

spot_img

Simona Halep (30 de ani) şi Toni Iuruc (42 de ani) au decis să pună capăt unei căsnicii care a durat un an. Divorțul Simonei Halep, fost lider mondial și dublă câștigătoare de Grand Slam, nu avea cum să treacă neobservat de presa internațională. La câteva ore de la apariția informației, publicații din întreaga lume au preluat subiectul.

First Sportz, un site american recunoscut pentru informațiile din tenis, UFC sau sporturile cu motor a folosit o metaforă din „sportul alb”: „Dublă greșeală! Simona Halep va divorța de Toni Iuruc, soțul ei milionar, cu doar câteva zile înainte primei lor aniversări”.

Essentially Sports, o publicație deținută de o companie media din India și axată pe sporturi precum tenisul sau golful, a titrat: „Miliardarul Toni Iuruc anunță despărțirea șocantă de Simona Halep, după doar 11 luni de mariaj”.

Australienii de la News.com au abordat ruptura din perspectivă financiară: „Divorțul de milioane care uimește lumea tenisului”.

Tabloidul britanic Express.co.uk a acordat o atenție ridicată veștii venite din România: „Fosta campioană de la Wimbledon, Simona Halep, divorțează de soțul ei în ceas aniversar”.

Toni Iuruc a confirmat despărțirea

Toni Iuruc a confirmat public divorțul dintre el și Simona Halep, după un an de mariaj.

„Am hotărât de comun acord cu Simona să ne despărțim! Nu mai insistați, este ultima mea ieșire publică…. De restul se vor ocupa avocații în cel mai civilizat mod cu putință. Mulțumesc de înțelegere!”, a spus Toni Iuruc, potrivit Fanatik.

Simona și Toni au făcut ceremonia civilă anul trecut, în data de 15 septembrie.

La jumătatea verii acestui an, a apărut în spațiul public informația conform careia Halep și Iuruc vor face nunta pe 13 noiembrie 2022, însă aceasta nu va mai avea loc.

                                                                                                                 Adina Silav