17.3 C
București
vineri, 3 mai 2024 - 13:26
No menu items!

Valul de caniculă cuprinde România. Zonele în care temperaturile vor ajunge la 37 de grade

spot_img

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o informare de disconfort termic şi caniculă, ce vizează întreaga ţară, în intervalul 10 – 14 iulie.

Luni, valul de căldură şi caniculă vor cuprinde Banatul şi Oltenia, iar în zilele următoare se vor extinde şi în Muntenia, Dobrogea, sudul şi centrul Moldovei, Transilvania şi Crişana.

Temperaturile maxime se vor încadra în general între 34 şi 37 de grade. Disconfortul termic se va accentua în special în zonele de câmpie, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

În Bucureşti, în perioada 10 – 14 iulie, temperatura aerului va fi în creştere, iar de marţi vremea va deveni caniculară, disconfortul termic se va accentua şi ITU va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

În general, maximele vor fi de 34 – 37 de grade şi minimele de 18 – 21 de grade. Cerul va fi variabil şi îndeosebi marţi şi vineri după-amiaza vor fi condiţii pentru averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

                                                                                                                  Adina Silav