7.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 9:01
No menu items!

Valeriu Stoica: „Toți din PNL care îl vor în continuare premier pe Cîțu au o atitudine irațională cu totul”

spot_img

Cei care îl vor în continuare pe Florin Cîțu premier dau dovadă nu de „stângăcie politică” sau „nepricepere”, ci de „atitudine iraţională cu totul”, a declarat Valeriu Stoica, fost președinte al liberalilor, la o emisiune televizată.

„Eu cred că preşedintele României trebuia să-i spună lui Florin Cîţu că situaţia impune demisia lui. Nu trebuia să se ajungă la moţiunea de cenzură. A ieşit mult mai şifonat PNL şi a ieşit mult mai şifonat Florin Cîţu pentru că a fost demis primul ministru prin moţiunea de cenzură”, a declarat Valeriu Stoica, în emisiunea „În fața ta” de la Digi24.

Fostul lider liberal susține totodată că nu se poate imputa doar USR PLUS criza politică, pentru că a ieșit e la guvernare, pentru că vina aparține în principal PNL.
 
„Cei care au provocat această criză – şi se cunosc personajele care au provocat-o – aceste persoane au fost iresponsabile. Dar bun, au greşit (…) dar deschizi ochii imediat şi vezi ce e de făcut. Este limpede că singura soluţie raţională este coaliţia PNL – USR PLUS – UDMR. Se spune: «Păi nu mai e posibilă». De ce nu mai este posibilă? Din cauza acestor ambiţii personale: din cauza tensiunilor, din cauza resentimentelor? (..) Are o răspundere USR PLUS în această criză, dar nu e singurul culpabil. PNL e la fel de culpabil, ba poate chiar mai culpabil decât USR PLUS. Ca să spui că e greu de negociat cu USR PLUS mi se pare un mod de a încuraja PNL să nu negocieze. Nu! PNL trebuie să negocieze cu USR PLUS şi condiţia USR PLUS este rezonabilă acum: nu se mai poate negocia cu PNL dacă impune în continuare acelaşi candidat pentru prim ministru”, a adăugat Valeriu Stoica.
 
E. Stan