13.5 C
București
miercuri, 1 mai 2024 - 1:43
No menu items!

USR: Lucian Bode a copiat în teza de doctorat de pe Wikipedia

spot_img

USR susține într-un comunicat de presă transmis luni că a terminat de transcris teza de doctorat a ministrului Afacerilor Interne Lucian Bode, iar o primă verificare a lucrării arată că acesta ar fi tradus și copiat cuvânt cu cuvânt anumite pasaje de pe Wikipedia.

USR arată, în comunicatul de presă, că analiza lucrării indică „exemple de plagiat de pe Wikipedia, cu nici o sursă indicată, nici cu citat nici cu trimitere spre bibliografie”.

În plus, susțin reprezentanții USR, pe tot cuprinsul tezei, notele de subsol nu corespund unor texte citate cu ghilimele.

„Multe dintre aceste preluări se regăsesc în introducerile de pe Google ale unor articole academice”, se mai arată în comunicatul USR. 
 

„Ar fi mai ușor ca Lucian Bode sau coordonatorul său de doctorat să indice ce anume e scris de autorul tezei, pentru că exercițiul invers, cel normal potrivit oricăror norme academice de citare – anume a indica ce e preluat – e cu totul eșuat în acest caz. Practic, teza este o compilație de traduceri din surse deschise, cele mai multe introduceri ale unor articole academice unde s-a lungit evident fraza prin schimbări de topică – foarte probabil și pentru a scădea gradul de similitudine din softurile antiplagiat”, arată Cristian Ghinea, inițiatorul demersului de transcriere al tezei, citat în comunicatul USR. 

Analiza preliminară realizată de USR cu textele din exemple puse unul lângă altul (cel original cu acela care este considerat plagiat) poate fi consultată AICI. 

Teza integrală de doctorat a lui Lucian Bode poate fi consultată AICI.

Ministrul Afacerilor Interne Lucian Bode a respins, săptămâna trecută, orice acuzație de plagiat în lucrarea sa de doctorat. În plus, Bode a negat, într-o declarație la Digi24, că teza sa de doctorat ar fi „secretizată” și a spus că ea este disponibilă pentru consultare la Biblioteca UBB din Cluj și la Biblioteca Națională a României. Ministrul Afacerilor Interne a mai spus și că îi va da în judecată pe toți cei care îl vor mai acuza că și-a secretizat teza: „Cu toți mă voi întâlni în instanță”.

Raluca Dan