15.5 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 11:45
No menu items!

Un preot vinde ciocolată cu marijuana în salina Praid. „E făcută cu binecuvântare, unsă cu dragoste”

spot_img

Pe lângă icoanele puse la vânzare, un preot vinde la Salina Praid ciocolată cu marijuana, deși în România nu a fost legalizată planta pentru consum în scopuri medicinale. Prelatul spune că are aprobarea autorităților în acest sens. „Nu e drog, e cânepă”.

Deși legislația spune clar că nu este legală, asta nu l-a împiedicat pe un preot să-și vândă produsul minune la Salina Praid. Turiștii care ajung la Salina Praid au parte de surprize, mai ales atunci când, alături de icoanele aduse de la mânăstire, preotul Dinu Criste din Cluj vinde ciocolată cu marijuana.

Prelatul spune că e făcută cu binecuvântare, unsă cu bun-simț, cu dragoste.

„Nu e drog, e cânepă. Această ciocolată nu are mult zahăr, e făcută cu binecuvântare, unsă cu bun-simț, cu dragoste. Este făcută de un părinte din comuna Florești, lângă Cluj”, declară preotul Dinu Criste.

„Am scos pe piață, contrariind publicul, ciocolată cu canabis. Sună wow. Părintele face ciocolată cu canabis, dar în limba latină cannabis înseamnă cânepă. Ciocolata produsă de noi e lipsită de acel THC (n.r. – tetrahidrocanabinol, fix substanța care oferă efecte psihoactivă) pe care îl speculează unii, am denumit-o așa doar ca un omagiu al limbii latine.”, povestea preotul Dinu Criste.

Preotul spune că are acceptul autorităților pentru a-și vinde ciocolata cu marijuana.

C.D.