26.1 C
București
marți, 16 august 2022 - 23:07
No menu items!

Un nou raid cu rachete lansate din Marea Neagră de către ruși.Ținta: regiunea Odesa

spot_img

 

Armata rusă a lansat miercuri un atac cu rachete de pe poziţiile lor din Marea Neagră care a afectat regiunea Odesa, în sud-vestul Ucrainei, a indicat Comandamentul de operaţiuni Sud al forţelor armate ucrainene pe contul său Telegram, potrivit EFE, citată de Agerpres.

„Un nou atac cu rachete lansat împotriva regiunii Odesa dinspre Marea Neagră”, se menţionează în această informare.

Armata rusă „continuă să distrugă infrastructurile (din zonă) şi să exercite presiune psihologică asupra civililor, atacând aşezări din regiune la primele ore ale dimineţii”, subliniază comandamentul ucrainean.

Potrivit datelor preliminare, nu există informaţii pe moment cu privire la eventuale victime sau distrugeri semnificative, dar echipe de intervenţie s-au deplasat la faţa locului şi date precise vor fi făcute publice în orele următoare.

Comandamentul militar ucrainean nu precizează, însă, locurile în care au lovit rachetele şi nici numărul proiectilelor lansate.

Odesa, oraş de coastă la Marea Neagră şi situat la câţiva kilometri de graniţa cu Republica Moldova, a fost scena unor bombardamente ruseşti anterioare, care au afectat îndeosebi infrastructuri civile, precum poduri sau autostrăzi.

D.Constantin