14.6 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 17:48
No menu items!

Un membru CSM se implică în cazul avocatului condamnat: Atac la statul de drept

spot_img

Un membru al Consiliului Superior al Magistraturii reacționează în cazul avocatului condamnat în Dosarul „Ferma Băneasa”, considerând că decizia de condamnare, după una de achitare, poate fi un atac la adresa statului de drept.

Victor Alistar, reprezentant al societăţii civile în Consiliul Superior al Magistraturii, reacţionează la scandalul stârnit de condamnarea definitivă la închisoare a avocatului Robert Roşu, la ÎCCJ, în dosarul în care a fost condamnat şi „prinţul” Paul, deşi instanţa de fond stabilise că acesta a desfăşurat doar activităţi normale de reprezentare. Alistar avertizează că profesia de avocat este supusă unor incertitudini care riscă să afecteze dreptul la un proces echitabil şi statul de drept.

„Achitarea domnului avocat Robert Rosu și condamnarea domnului avocat Robert Rosu pentru aceleași activități in baza legii 51/1995

Ce drept la apărare mai au oamenii, dacă doua Instanțe au dat conținut juridic diametral opus: de la recunoașterea caracterului legal al activității de reprezentare și asistenta realizata de avocat – la represiunea penală pentru aceasta activitate.

Justiția din România nu are o masura fără echivoc in privința continutului juridic al garanției fundamentale privind dreptul la apărare. Asta in sine este de o gravitate fără egal!

Fără drept la apărare conturat neechivoc nu exista proces echitabil și ca atare nici stat de drept!

Respectarea garanțiilor judecătorilor fără respectarea garanțiilor avocaților este magistocratie, nu democrație constituțională.

In loc sa se simtă sifonați unii magistrați pentru reacția avocaților, mai bine s-ar apleca cu o onestitate pe aceasta problema care este de o gravitate cataclismica pentru organizarea juridică din Romania.

In orice sistem de drept civilizat (in care rigoarea și onestitatea profesională primează in fata autosuficienței date de legitimațiile la purtator) erorile se recunosc, se dezbat, se corectează și sunt prezentate in formarea profesională continua ca mijloc de îmbogățire a practicii profesionale responsabile.

Domnul avocat Rosu este victima a justiției care umbla cu duble măsuri/interpretări ale aceleiași situații de fapt pe aceleași texte de drept.

Avocatura este victima justiției fiind afectată in esenta ei: caracterul licit al activității este dubitativ (și tine de hazardul privind cine este cel chemat sa o aprecieze).

Sa vedem și motivările și apoi sa vedem ce mai rămâne din profesia de avocat (exercitata in siguranța inviolabilității prin represiunea penală) apoi sa evaluam rămășițele raportat la dreptul pozitiv (legea) și la standardele internaționale in materie.

Și iată ca nu am comentat hotărâri judecătorești ci o realitate de necontestat (creată de acele hotărâri)!

PS: aceasta poziție preliminara nu priveste independența justiției ci responsabilitatea ei”

Victor Alistar
Facebook

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a dat joi verdictul în dosarul retrocedării fermei Băneasa. Astfel, remus Truică a fost condamnat la 7 ani de închisoare, Benjamin Steinmetz și Tal Silberstein la câte 5 ani de închisoare, iar prințul Paul a fost condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare.

Avocații din România s-au solidarizat cu colegului lor Robert Roșu, condamnat în dosarul Ferma Băneasa. Avocaţii au protestat luni în mai multe județe din țară pentru că există pericolul ca de acum încolo oricare dintre ei să fie băgat în pușcărie pentru că își fac meseria de avocat.