12.6 C
București
luni, 29 aprilie 2024 - 7:40
No menu items!

Un fost director din Ministerul Economiei s-a „lăudat” la DIICOT cu relațiile sale din Servicii. Va fi judecat pentru trafic de influență

spot_img

Răsvan Gabriel Toader, fost director din Ministerul Economiei, care avea în subordine și Direcția de Apărare, a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT în același dosar cu fostul deputat PDL, William Brînză. De altfel și Toader a fost promovat politic tot de PDL.

Toader va fi judecat pentru sprijinirea, în perioada 2010 – 2013, a grupului infracțional organizat constituit de afaceristul Alfred Petronel Petrea prin promisiunea facilitării obținerii de fonduri europene de la Ministerul Economiei Comerțului si Mediului de Afaceri, prin facilitarea întocmirii dosarelor de finanțare prin intermedul firmei controlate de fratele iubitei lui Toader și prin apelarea la serviciile grupării pentru a obține facturi falsificate in scopul diminuării obligațiilor fiscale către bugetul de stat pentru firma aceluiași frate al iubitei.

Răsvan Toader va fi judecat și pentru trafic influență pentru că i-a promis lui Petrea că în schimbul acelor facturi falsificate își va folosi influența pe lângă funcționarii din Ministerul Economiei de la acea dată, promițând urgentarea cererilor de finanțare din fonduri europene depuse de Alfred Petrea.

Fostului director din Ministerul Economiei i se reține și o evaziune fiscală cu un prejudiciu de 440.886 lei pentru introducerea în contabilitatea firmei pe care o controla a unor facturi falsificate de la Alfred Petrea. Ultima acuzație a lui Toader este de spălare de bani.

Răsvan Toader a fost denunțat la DIICOT chiar de liderul grupului infracțional Alfred Petrea care a povestit anchetatorilor că în cadrul unei discuții care a avut-o cu fostul director, acesta s-a oferit să îl ajute ”arătând că el controlează direct personalul din Minister care se ocupă cu verificarea şi aprobarea dosarelor de finanţare din momentul 0 şi până la implementare”.

”La momentul respectiv nu mi-a indicat vreo persoană anume. M-am arătat interesat având convingerea că pe acest canal va fi mai uşor să accesez fondurile. Toader mi-a spus că are controlul asupra unei firme de consultanţă agreată de Minister, care are „înţelegerea” funcţionarilor din Minister. Mi-a prezentat pe administratorul firmei Independent Modern Management SRL ce funcţiona în Colentina, zona Lizeanu-Bamboo, un domn tânăr, la vreo 30 de ani, datele lui fiind în baza mea de date. Acesta era fratele concubinei lui Toader, pe nume Miclea Mădălina. Cu acest domn am ţinut legătura vizând etapele şi actele necesare. Am identificat societăţi necesare pentru care să depun proiecte. Comisioanele pe care Toader mi le-a cerut şi cu care le-am negociat au fost achitate sub forma unor contracte de consultanţă încheiate cu firma Independent Modern Management SRL. Deşi am întocmit şi respectat toate procedurile conform Ghidului solicitantului, nu s-a concretizat nimic, iar Toader a pierdut controlul funcţionarilor din cadrul Ministerului Economiei, întrucât atribuţiile au fost transferate la ADR din cadrul Ministerului Dezvoltării”, a declarat Alfred Petrea în fața procurorilor DIICOT.

„Cunoștința” Petre

Din declarația dată în fața procurorilor DIICOT și expusă de aceștia în rechizitoriul cauzei pare că Răsvan Toader a simțit nevoia să se laude în fața acestora cu relațiile sale din serviciile secrete.

”L-am văzut de mai multe ori când era în compania colegilor din zona industriei de apărare (cred că erau colegii de la ROMAERO și ROMARM) și l-am mai văzut o dată sau de 2 ori la un restaurant în zona Jean Louis Calderon. Eu luam masa cu o cunoștință, nu știu numele și prenumele, știu că îi spuneam  Petre și era fie de la ”doi și un sfert” fie de la Direcția de Informații a Armatei. Alfred Petrea a intrat în restaurant împreună cu o doamnă și s-a așezat la masă cu noi. Nu știu ce au discutat în continuare deoarece eu am plecat. Însă cert este că se cunoștea cu acest domn Petrea”, a declarat Răsvan Toader la DIICOT despre relația sa cu Alfred Petrea.

În ceea ce privește funcțiile deținute, Răsvan Toader a declarat următoarele: ”în perioada 2010-2013 am avut următoarele funcții: în 2010 eram director general IMM, Mediul de afaceri și cooperații, ulterior fiind director general Politici industriale și mediu de afaceri. În perioada 2012-2013 am revenit ca director general IMM și mediul de afaceri. În toți acești 3 ani am fost membru al consiliului de administrație la mai multe societăți din subordine ROMARM, ROMAERO, TRANSGAZ, etc”.

Fostul director a negat categoric că l-ar fi ajutat în orice formă posibilă pe Alfred Petrea deși anchetatorii au găsit la perchezițiile făcute la firma controlată de fratele iubitei lui Toader contractele cu firmele fantomă controlate de Petrea.

Condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare

Separat de acest dosar, Curtea de Apel București îl condamna definitiv în ianuarie 2018 pe Răsvan Toader la patru ani de închisoare cu suspendarea pedepsei sub supraveghere într-un dosar instrumentat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție.

În dosarul DNA Răsvan Toader a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție pentru că în schimbul eliberării unui aviz din perioada când lucra în Ministerul Economiei a pretins de la omul de afaceri Stelian Tulcan 48 de metri cubi de beton.

Toader a mai fost implicat și în dosarul lui Puiu Popoviciu dar acolo a scăpat de acuzații prin prescrierea răspunderii penale.

Cristi Ciupercă