9.1 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024 - 8:14
No menu items!

Un copil de 5 ani și tatăl său au murit într-un accident rutier provocat de un TIR pe A2

spot_img

Un copil în vârstă de 5 ani și tatăl acestuia au murit, în noaptea de marți spre miercuri, într-un grav accident rutier produs, în jurul orei 1.30, pe sensul către Constanţa al Autostrăzii Soarelui (A2).

Potrivit poliției, conducătorul unui autoturism a încercat să evite ciocnirea cu un pneu desprins de la un autotren din faţă, dar a intrat în parapet, după care s-a izbit de TIR-ul în cauză, staţionat pe banda de urgenţă.

În urma impactului, şoferul şi un copil, de cinci ani, aflat pe bancheta din spate, şi-au pierdut viaţa. Alţi doi ocupanţi ai autoturismului au suferit răni grave.

Traficul rutier pe sensul către litoral al autostrăzii a fost întrerupt mai bine de patru ore, până în jurul orei 5.50.

Ștefan Tănăsescu