10.7 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 11:20
No menu items!

Ultimul român rămas în Afganistan a fost evacuat: „A fost preluat de un zbor asigurat de parteneri internaţionali”

spot_img

Ultimul dintre cetățenii români aflați în Afganistan, care își exprimase dorința de a fi evacuat, a ajuns în siguranță pe Aeroportul Internațional din Islamabad, unde a fost preluat de personalul Ambasadei României din Pakistan, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe.

Românul a fost preluat de personalul Ambasadei României din Pakistan.

„Acest cetățean român, care lucra pentru un program ONU și avea dublă cetățenie, a României și a Republicii Moldova, a fost evacuat și ajutat să ajungă în siguranță în Aeroportul internațional din Kabul cu sprijinul partenerilor internaționali, în pofida condițiilor extrem de dificile din teren. Ulterior, acesta a fost preluat pe un zbor până la Islamabad, asigurat de parteneri internaționali”, potrivit MAE.

Cetățeanul român evacuat duminică era ultimul dintre cetățenii români aflați în Afganistan, care își exprimase dorința de a fi evacuat.

MAE transmite că, în prezent, toți cetățeni români care au solicitat sprijin pentru evacuare autorităților române se află în siguranță în afara teritoriului afgan.