12.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 10:23
No menu items!

Turcia nu se grăbește să recunoască regimul taliban

spot_img

Șeful diplomaţiei turce, Mevlut Cavusoglu, a afirmat, marţi, că  Turcia nu vrea să se precipite să recunoască regimul taliban în Afganistan şi a subliniat că discuţiile asupra condiţiilor de redeschidere a aeroportului din Kabul continuă, informează AFP.

Într-un lung interviu televizat, şeful diplomaţiei turce, Mevlut Cavusoglu, s-a arătat prudent în ceea ce priveşte viitoarele relaţii dintre Turcia şi talibani.

Noul guvern afgan trebuie să fie ‘incluziv’, adică trebuie să fie atribuite posturi ministeriale femeilor şi reprezentanţilor diverselor grupuri etnice, a detaliat el.

Luni, talibanii au revendicat controlul asupra întregului Afganistan, susţinând că au câştigat bătălia-cheie asupra Văii Panjshir, ultimul bastion de rezistenţă faţă de regimul lor.

Însă pentru Cavusoglu, comunitatea internaţională trebuie să adopte o abordare de expectativă înainte de a recunoaşte regimul taliban, poziţie similară celei adoptate de Uniunea Europeană vineri.

Ankara poartă discuţii cu talibanii la Kabul – unde Turcia continuă să aibă o prezenţă diplomatică – asupra condiţiilor în care ea ar putea ajuta la redeschiderea aeroportului din capitala afgană.

SUA susţin că nu mai controlează spaţiul aerian afgan şi că principalul aeroport de la Kabul este într-o stare proastă.

Cavusoglu a afirmat că Turcia conlucrează cu SUA şi Qatar asupra condiţiilor în care aeroportul ar putea fi redeschis pentru zborurile regulate necesare aducerii de ajutor umanitar, evacuării de civili blocaţi şi restabilirii de misiuni diplomatice la Kabul.

Însă, el a adăugat că securitatea rămâne un punct major de blocaj, subliniind că zborurile comerciale nu vor putea fi reluate atât timp cât companiile aeriene şi asiguratorii lor vor aprecia că încă nu sunt suficient de sigure condiţiile.