15.5 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 19:30
No menu items!

PNL și-a convocat miercuri conducerea partidului

spot_img

PNL și-a convocat Biroul Politic Național pentru miercuri, în urma crizei politice în care se află partidul.

Secretarul general a convocat BPN, și nu Ludovic Orban, care este președintele partidului.

”În temeiul alin 3 al art. 85 din Statutul PNL, la solicitarea membrilor BPN, se convoacă ședința BPN mâine, 08 septembrie 2021, ora 10:00, prin videoconferință”, arată un anunț al PNL.

De altfel, Ionel Dancă, fostul șef al Cancelariei în mandatul de premier al lui Orban, a declarat că ședința nu ar fi statutară. Săptămâna trecută, a avut loc o astfel de ședință BPN pe care Orban a contestat-o, dar care s-a desfășurat până la urmă.

Conform unor surse politice, discuțiile vor viza strategiile pe care PNL trebuie să le adopte în urma crizei guvernamentale. Sunt însă și voci în partid care își doresc schimbarea lui Ludovic Orban de la șefia Camerei Deputaților, deoarece a acceptat ca moțiunea USR PLUS AUR să fie trimisă Guvernului, în condițiile în care PNL, ajutat de PSD, a boicotat depunerea ei. Procedura de revocare a președintelui Camerei Deputaților înainte de finalizarea mandatului prevede că votul trebuie să fie al majorității deputaților. 

Aceleași surse politice iau în calcul ca funcția lui Orban să fie oferită ori lui Dan Barna, în speranța întoarcerii USR PLUS în coaliția de guvernare, ori unuia dintre vicepeședinții partidului, cum ar fi Florin Roman.

M. Nedelcu