15.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 16:56
No menu items!

Transelectrica schimbă din nou doi membri ai Directoratului, la doar șase luni de la numire

spot_img

Transelectrica schimbă din nou doi membri ai Directoratului, la doar șase luni de la numire

Transelectrica a decis să-i schimbe pe Ioan Diaconu și pe Adrian Constantin Rusu din funcția de membri ai Directoratului companiei, la numai șase luni de la numirea acestora în funcție. Transelectrica este una dintre companiile publice cu cele mai dese schimbări în conducere.

Astfel, Diaconu și Rusu au fost revocați începând de marți, iar în locul lor au fost numiți Gabriel Mustea și Florin Mihăiță Boangiu. Cei cinci membri ai Directoratului au mandat de patru ani, iar aceștia sunt: Ștefan Doru Bucătaru (președinte), Gabriel Mustea, Ciprian Gheorghe Diaconu, Constantin Văduva și Florin Mihăiță Boangiu.

La sfârșitul lunii februarie, Consiliul de Supraveghere al Transelectrica decisese modificarea numărului de membri ai Directoratului de la trei la cinci și revocarea din funcția de membru al Directoratului a lui Octavian Lohan. La aceeași dată au fost numiți în directorat Ioan Diaconu, Ciprian-Gheorghe Diaconu și Adrian Constantin Rusu.

Directorul general al Transelectrica şi ceilalţi membri ai Directoratului ar putea primi o remuneraţie anuală brută de până la 1,4 milioane de lei (323.000 de euro) fiecare, iar cei şapte membri ai Consiliului de Supraveghere vor avea o indemnizaţie brută anuală de maximum 240.000 de lei (54.000 de euro). Remuneraţiile vor avea o componentă fixă şi două componente variabile.

Pentru membrii Directoratului suma fixă propusă este de 288.000 de lei brut/an (64.000 de euro), la care se adaugă o componentă variabilă plătită trimestrial şi una anual, în funcţie de atingerea unor indicatori de performanţă. Cele două indemnizaţii variabile nu pot depăşi de două ori suma fixă, potrivit propunerii Comitetului de nominalizare şi remunerare, care urmează să fie discutată de acţionarii Transelectrica într-o AGA programată pentru finele lunii septembrie.

C.C.