10.1 C
București
sâmbătă, 16 octombrie 2021 - 5:35

Traian Băsescu, despre demisia lui Tiberiu Nițu

spot_img

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, marţi seara, la B1 Tv, că fostul procuror general Tiberiu Niţu avea dreptul să aibă escortă de la Poliţia Rutieră, ținând cont că făcea zilnic naveta pe DN1, şi este de părere că a demisionat, cedând „ruşinos” unui şantaj.

Traian Băsescu a precizat că Tiberiu Niţu nu îi este prieten, ci chiar îl consideră „o pată de grăsime pe un perete, un cineva care a trecut pasager pe la Parchetul General”. Cu toate acestea, fostul președinte consideră că „e aproape un şantaj, a fost îndepărtat din funcţie”. „Eu privesc la situaţia instituţională. Eu nu am auzit încă o acuzaţie la adresa lui Niţu. Ştie cineva o acuzaţie? În schimb, o presiune pornită de toate tunurile mediatice ştim cu toţii că există (…) Este o presiune publică inutilă. Mai avea două luni. În astea mă chema la audieri până-mi venea acru, că de asta a fost pus, dar una-i una, alta-i alta”, a spus Băsescu.

În opinia sa, Niţu era îndreptăţit să circule cu escortă. „Această funcţie e echivalentă cu funcţia unui ministru. Întâmplător, acest domn, după mine, renunţând în mod ruşinos la această instituţie a întinat-o, deşi trebuia să stea să-o apere din funcţie, nu a cerut o casă de la RAAPPS în Bucureşti, ci făcea naveta Bucureşti-Ploieşti pe DN1. Nu ştiu dacă îmi puteţi spune multe zile în care pe DN1 să nu fie morţi”, a arătat fostul preşedinte.

Mă puteţi suspecta de orice, numai de naivitate nu. Am văzut din informaţiile publice că Procurorul General a avut 700 de însoţiri cu poliţia. Să număraţi numărul de zile din aproape trei ani, scoţând sâmbete şi duminicile, rezultă foarte aproape numărul de deplasări Ploieşti – Bucureşti, Bucureşti – Ploieşti. Eu nu judec pentru că procurorii au legile, au ce vor ei. Dacă e un abuz, e că nu a venit Oprea cu propunere în CSAT pentru securitatea Procurorilor General. Eu aş fi aprobat escortă de poliţie pentru Procurorul General pe DN1

Traian Băsescu

Tiberiu Niţu, procurorul general al României, şi-a depus, marţi, demisia argumentând că este un gest de reponsabilitate şi onoare în condiţiile în care numele său “este asociat în mod artificial cu o situaţie de natură să aibă consecinţe asupra imaginii instituţiei”.

El a susţinut că nu a solicitat şi nu a beneficiat de coloană oficială în sensul în care această noţiune este definită prin lege şi că i s-a asigurat un dispozitiv de însoţire şi protecţie.

Valeriu Motoc