19.6 C
București
duminică, 25 iulie 2021 - 5:42

Torţionarul Ion Ficior, audiat la Parchetul General

spot_img

Ficior Ion_SZ

Ion Ficior a dat, vineri, o declaraţie în fața procurorilor, în dosarul în care este acuzat de genocid. Avocata acestuia a declarat, la ieşirea din Parchetul General, că nu Ion Ficior i-a omorât pe deţinuţi, aceştia încetând din viață din cauza normelor şi condiţiilor pe care a trebuit să le respecte Ficior atunci, ca şi comandant.

Potrivit Parchetului General, Ion Ficior este urmărit penal pentru genocid, întrucât în perioada 1958-1963, când a condus Colonia de muncă Periprava, a introdus şi coordonat un regim de detenţie represiv, abuziv, inuman şi discreţionar împotriva deţinuţilor politici, fiind înregistrate 103 decese.

Avocata lui Ficior a precizat vineri că normativele şi regulile impuse de stat la acea vreme, precum şi regimul hranei în penitenciar au dus la decesul acestor persoane. Aceasta a mai arătat că Ion Ficior nu a făcut nimic altceva decât să respecte atribuţiile de comandant pe care le avea atunci.

Întrebat ce le transmite foştilor deţinuţi, Ion Ficior a răspuns: “Sănătate, multă sănătate”.

Pe 24 octombrie, procurorii Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică i-au adus la cunoştinţă lui Ion Ficior că este învinuit de genocid, în dosarul deschis în urma denunţului formulat la adresa lui de către Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc.

R.D.