2.8 C
București
duminică, 5 decembrie 2021 - 22:27
No menu items!

Titus Corlățean i-a transmis omologului său german că speră într-o decizie pozitivă pe Schengen

spot_img

titus_corlatean_frank-walter_steinmeier

Ministrul afacerilor externe, Titus Corlățean a avut, joi, o întrevedere oficială cu omologul său german, Frank-Walter Steinmeier, căruia i-a transmis faptul că speră ca anul acesta să fie luată o decizie pozitivă privind  aderarea României la spațiul Schengen.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE), pe agenda convorbirilor s-au aflat teme de interes bilateral, cooperarea dintre cele două ministere de externe, precum şi dosare de actualitate ale politicii europene şi internaţionale.

Conform sursei citate, șefii celor două diplomaţii au examinat “cu deschidere” subiectul aderării României la spaţiul Schengen.

 În acest context, şeful diplomaţiei române a exprimat încrederea că pe fondul îndeplinirii de către România a criteriilor pentru aderarea la spaţiul Schengen să fie adoptată o decizie pozitivă în cursul acestui an, în baza abordării etapizate agreate la nivel UE, informează MAE.

Ministrul român a exprimat apreciere pentru “gestionarea corectă” a dezbaterii din Germania privitoare la aşa-zisele abuzuri la adresa mobilităţii pe piaţa forţei de muncă şi pentru poziţia principială a Berlinului referitoare la libertatea de circulaţie, ca unul din drepturile fundamentale în UE. Potrivit MAE, această poziţie a fost reconfirmată de ministrul Frank-Walter Steinmeier în cadrul discuţiilor purtate joi la Berlin.

Totodată, atât ministrul român, cât și omologul său german, au subliniat importanţa minorităţii germane din România pentru relaţia bilaterală.

În ceea ce priveşte relaţiile economice, Corlățean a pledat pentru creşterea, în continuare, a investiţiilor germane în România. Cei doi miniștri şi-au propus organizarea la Bucureşti, în cursul acestui an, a unei noi sesiuni a Consiliului de cooperare economică româno-germană.

De asmenea, discuţiile s-au concentrat pe teme de actualitate aflate pe agenda europeană şi internaţională, cu accent pe evoluţiile din vecinătatea imediată a Uniunii, respectiv pe situaţia din Ucraina.

Titus Corlăţean şi Frank-Walter Steinmeier au reafirmat sprijinul pentru independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei şi au respins acţiunea Rusiee de anexare a Crimeei, arătând că aceasta încalcă flagrant normele şi principiile dreptului internaţional şi Constituţia Ucrainei. Ambii miniştri s-au arătat preocupaţi faţă de riscul extinderii instabilităţii în regiune.

Şeful diplomaţiei române a subliniat, în context, necesitatea urgentării semnării Acordului de Asociere şi a Acordului Cuprinzător şi Aprofundat de Comerţ Liber între UE şi Republica Moldova, pentru a sprijini eforturile acesteia de apropiere de UE.

D.M.