11.2 C
București
joi, 18 aprilie 2024 - 21:43
No menu items!

Testele PCR nu mai au valoare. Doar persoanele vaccinate și trecute prin boală, exceptate de la restricții

spot_img

CNSU a luat decizia ca persoanele care au teste negative să nu mai aibă parte de aceleași beneficii precum cele vaccinate sau trecute prin boală. Practic, persoanele care aveau un test negativ nu mai sunt încadrate în aceleași condiții ca cele vaccinate sau trecute prin boală. Premierul Florin Cîțu a motivat, joi seara la TVR, că cei care sunt testați pot face boala și pot ajunge în stare gravă, la ATI.

Hotărârea CNSU de joi seara arată că

  • sunt exceptate de la interdicția de circulație în afara locuinței/gospodăriei persoanele vaccinate sau trecute prin boală, aplicabilă în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, în intervalul orar 20,00-5,00, în localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori și pe tot parcursul săptămânii, în localitățile unde incidența cumulată la 14 zile depășește 7,5/1.000 de locuitori.
  • permiterea, doar a persoanelor vaccinate sau trecute prin boală, la evenimentele sau activitățile organizate și desfășurate în localitățile în care incidența cumulată a cazurilor, în ultimele 14 zile este mai mare de 6/1000 de locuitori.

Florin Cîțu a explicat, la TVR, că „este o decizie de management a riscului, pentru că cei testați pot ajunge la ATI”.

Marilena Nedelcu