15.4 C
București
luni, 29 aprilie 2024 - 2:18
No menu items!

Tatăl și cei doi fii pe care a încercat să îi salveze din incendiu de la Ferma Dacilor, conduși pe ultimul drum

spot_img

Ultimele trei victime de la Ferma Dacilor sunt conduse pe ultimul drum, la aproape o lună de la incendiul în care opt persoane au murit arse de vii, informează Antena 3.

Înmormântarea a fost amânată de două ori până acum, pentru că autoritățile au avut nevoie de mai mult timp pentru a stabili identitatea celei de a 8-a victime. Este vorba despre Lucian Ene, apropiat al lui Cornel Dinicu, proprietarul Fermei Dacilor și fii lui, un băiat de 16 ani, Luca, și unul de 11 ani, Petru.

Cei doi copii erau fotbaliști, jucau la două cluburi de fotbal, cel de 11 ani era legitimat la clubul New Star, iar cel de 16 ani juca la CSA Steaua juniori.

Clubul sportiv Steaua București a postat un mesaj emoționant pe pagina de Facebook, după moartea lui Luca Ene în incendiul de la Ferma Dacilor. Aceștia își exprimă regretul și durerea fără margini pentru pierderea lui Luca, adolescentul pasionat de fotbal. Totodată, ei au anunțat că băiatul va fi înmormântat cu mingea de fotbal, fiind sportul pe care l-a iubit enorm.

Mai mulți colegi și coechipieri de-ai lor au venit îmbrăcați cu hainele purtate la meciuri, să-i conducă pe ultimul drum.

La înmormântare au participat foarte multe persoane, rude și prieteni care vor să fie alături de mama celor doi băieți care au decedat și de fratele geamăn, rămas în viață.

Cei trei au fost înmormântați împreună la Cimitirul Popești Leordeni.

D.Constantin