9.1 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024 - 8:41
No menu items!

Tânără prinsă cu 1 kilogram de hașiș: ”Mai bine merg la închisoare decât în arest la domiciliu cu mama”

spot_img

O tânără în vârstă de 23 de ani, din Italia, a preferat să meargă la închisoare în loc să stea în continuare în arest la domiciliu deoarece nu mai suporta să împartă casa cu propria mamă.

Tânăra a fost prinsă cu un kilogram de substanțe narcotice ilegale asupra ei, pe insula Ischia, unde a mers pentru a se distra, potrivit declarațiilor ei. Aceasta a fost plasată în arest la domiciliu în așteptarea procesului, la locuința sa din Pozzuoli.

Situația femeii a devenit și mai complicată când, în urma unei percheziții la domiciliu, oamenii legii au găsit o armă de foc în casa în care femeia locuia alături de mama și fratele ei. Fratele, un tânăr de 20 de ani, cunoscut de forțele de ordine și aflat în arest la domiciliu și el, a fost transferat la închisoare după descoperirea unui pistol semiautomat Beretta calibru 7,65, ascuns în compartimentul de apă al unui aparat de cafea.Femeia de 23 de ani a cerut ulterior în mod voluntar carabinierilor să o transfere la închisoare pentru a aștepta decizia deoarece nu mai suportă să locuiască cu mama ei, iar solicitarea i-a fost aprobată.„Pur și simplu nu ne înțelegem, nu mai rezist”, a mărturisit ea carabinierilor, potrivit Sky TG24.

D.Constantin