11.5 C
București
duminică, 5 mai 2024 - 4:19
No menu items!

oprea

Reuniune de urgență convocată de Gabriel Oprea pe tema legislației în domeniul securității

Ședința comună a Grupului Interministerial Strategic pentru prevenirea și combaterea macrocriminalității și a Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență va avea loc vineri,...

Gabriel Oprea, scrisoare către ministrul de interne francez

Vicepremierul pentru securitate naţională şi-a exprimat compasiunea pentru victimele atentatului terorist de la Paris şi pentru familiile acestora, într-o scrisoare adresată omologului său francez,...

Administraţia Prezidenţială: Întâlniri ale lui Klaus Iohannis cu miniştrii Oprea, Duşa şi Aurescu

Administraţia Prezidenţială a precizat, luni, prin intermediul unui comunicat de presă, că la invitaţia preşedintelui Klaus Iohannis, luni şi marţi au loc, la Palatul...

Gabriel Oprea: Vom regândi sistemul naţional pentru situaţii de urgenţă

Vicepremierul pentru securitate naţională a arătat că toate procedurile de intervenţie vor fi regândite şi a precizat că există, în acest sens, şi acordul...

Gabriel Oprea: În sudul țării există posibilitatea evacuării preventive a populației

Hidrologii au emis, luni, o avertizare Cod portocaliu de inundații, valabilă pentru zece județe din sudul țării până joi, la ora 14.00 Ministrul afacerilor interne,...

Gabriel Oprea propune majorarea vârstei de pensionare a militarilor

Președintele UNPR a inițiat o modificare legislativă pentru ca vârsta de pensionare să fie de 55 de ani Președintele UNPR, Gabriel Oprea, a inițiat o...

Ion Țiriac, distins cu Placheta de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne / GALERIE FOTO

Distincția i-a fost oferită fostului mare tenismen de vicepremierul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne Gabriel Oprea Viceprim-ministrul pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne Gabriel...

Oprea: 1 Decembrie, momentul cu cea mai mare încărcătură simbolică pentru români

Vicepremierul pentru securitate naţională a transmis un mesaj pentru toţi românii de Ziua Naţională Viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, a declarat...

Gabriel Oprea a dispus măsuri pentru a preveni situațiile de urgență în zonele cu avertizări meteo

Prefecții vor trebui să coordoneze direct acțiunile de prevenire a unor situații de urgență cauzate de ninsori sau de alte fenomene meteorologice Viceprim-ministrul pentru securitate...

Mugur Isărescu a primit placheta de onoare a MAI de la ministrul Gabriel Oprea

Ministrul de interne l-a felicitat pe guvernatorul BNR pentru activitatea sa Viceprim-ministrul pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, a decernat, joi, Placheta de...