9.1 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 7:54
No menu items!

OMV

Consorțiul Nabucco anunță o nouă etapă în dezvoltarea proiectului pentru conducta de gaze

  Nabucco Gas Pipeline International GmbH a anunţat luni lansarea procedurii ”Open Season”, pentru rezervarea capacității gazoductului Nabucco, potrivit unui anunț oficial al companiei. Prima fază...

UE schimbă legislația forajului off-shore. Care sunt implicațiile pentru România

  Parlamantul European (PE) și reprezentanții statelor membre UE au ajuns la un acord pentru înăsprirea regulilor pentru exploatarea hidrocarburilor în zone maritime. Noua legislație...

Guvernul insistă pentru privatizarea Oltchim împreună cu Arpechim Pitești

Ministrul Economiei Varujan Vosganian le-a spus miercuri reprezentanților sindicatelor că prima opțiune a Guvernului este privatizarea a combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea, în sistem integrat...

Romgaz, în asociere cu OMV şi Exxon pentru exploatarea zăcămintelor din Marea Neagră

Romgaz va participa în asociere cu OMV şi Exxon la exploatările noilor zăcăminte din Marea Neagră, a declarat primul ministru Victor Ponta. “Oameni în care...

Statul român vrea vânzarea pe piața locală a gazului extras din Marea Neagră

Guvernul României și-a manifestat dorința ca gazele pe care OMV le-ar putea extrage din Marea Neagră să fie vândute cu prioritate pe piața locală,...

Năstase explică de ce a bătut palma cu OMV și cere: Să ne luăm petrolul înapoi!

Fostul premier Adrian Năstase, neobosit în ce priveşte postările aproape zilnice de pe blog, le cere acum mai-marilor de la Bucureşti să facă bine...

Băsescu, mulţumit că statul mai are acţiuni la Petrom

Președintele Traian Băsescu s-a declarat miercuri mulțumit de faptul că statul român nu a vândut anul trecut 10% din Petrom și a subliniat că...

OMV a ieftinit benzina

OMV Petrom a ieftinit din nou carburanţii, de noaptea trecută, pentru a treia oară de la începutul lunii. Litrul de benzină costă mai puţin cu...

Centrala electrică de la Brazi, inaugurată astăzi

Premierul Victor Ponta va participa astăzi la inaugurarea centralei electrice a Companiei Petrom, de la Brazi, jud. Prahova. Vor fi prezenți Günther Oettinger, comisarul...

Complicii primarului din Bănești, puși în libertate

Inculpații arestați în dosarul fostului primar din Bănești, jud. Prahova, Ion Costache Petre, care a fost trimis în judecată pentru trafic de influență, conflict...