20.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024 - 14:54
No menu items!

SUA: John McAfee a fost pus sub acuzare pentru fraude cu criptomonede

spot_img

John McAfee, creatorul softului antivirus care îi poartă numele, a fost pus sub acuzare, vineri, în Statele Unite, alături de un asociat al său, pentru fraude cu criptomonede, potrivit Reuters.

McAfee, în vîrstă de 75 de ani, şi consilierul său Jimmy Watson, de 40 de ani, sunt acuzaţi  că s-au angajat într-o schemă care constă în promovarea unui activ şi vânzarea ulterioară a acestuia, a declarat directorul adjunct al FBI. 

McAfee, care a candidat de două ori la preşedinţia Statelor Unite, este în prezent reţinut în Spania, unde este supus unor acuzaţii separate de evaziune fiscală.

McAfee  şi echipa sunt acuzaţi că au cumpărat o cantitate mare de criptomonede altcoins, le-au promovat apoi online cu ”tweeturi înşelătoare şi false” care au dus la creşterea artificială a preţurilor pe piaţă.

”Membrii echipei McAfee au câştigat împreună peste 2 milioane de dolari, profituri ilicite din activităţile cu altcoin”, acuză Departamentul de Justiţie.