10.2 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024 - 4:52
No menu items!

Studiile care arată că IMUNITATEA după vaccinul Pfizer scade după 2 luni

spot_img

Două studii medicale confirmă că protecţia imunitară oferită de schema completă de vaccinare de la Pfizer scade după aproximativ două luni. Cu toate acestea, protecția împotriva contactării unei forme grave a bolii rămâne totuși destul de puternică, după cum relatează CNN.

Studiile, realizate în Israel şi Qatar, au fost publicate în New England Journal of Medicine. Autorii susțin că şi persoanele complet vaccinate trebuie să menţină măsurile de precauţie împotriva infecţiei.

În schimb, studiul a indicat că imunitatea pentru persoanele care se vaccinează după ce au trecut prin boală durează mai multă vreme. Răspunsul imun pe termen lung şi eficacitatea vaccinului la persoanele infectate anterior au fost superioare celor care au primit două doze de vaccin, se mai arată în studiu.

Cea de-a doua cercetare, din Qatar, a analizat infecţiile reale din rândul populaţiei vaccinate.

„Protecţia indusă de BNT162b2 împotriva infecţiei creşte rapid după prima doză, atinge un vârf în prima lună după a doua doză şi apoi se diminuează treptat în lunile următoare (…) Scăderea pare să se accelereze după a patra lună, pentru a ajunge la un nivel scăzut de aproximativ 20% în lunile următoare”, au scris Laith Abu-Raddad de la Weill Cornell Medicine-Qatar şi colegii săi.

Scăderea protecţiei se datorează, cred cercetătorii, comportamentului celor vaccinați. Aceștia renunță la măsurile de protecție împotriva virusului, iar acest lucru îi expune la îmbolnăviri.