20 C
București
luni, 29 aprilie 2024 - 13:42
No menu items!

Steaua se pregătește de play-off și apoi de barajul pentru Liga a III-a

spot_img

Aproximativ 1.000 de suporteri au generat o atmosferă frumoasă marți, 21 mai, pe terenul nr. 5 din Ghencea la ultimul meci din sezonul regulat al Ligii a IV-a pentru CSA Steaua, meci care a început de la ora 18.

Beneficiind și de o vreme frumoasă, foarte bună pentru fotbal, suporterii din Peluza Sud au cântat pe aproape întreaga durată a partidei pe final scandând numele a două legende din Ghencea  – Marius Lăcătuș și Ștefan Iovan, adică actualii antrenori ai echipei.

Pe teren CSA Steaua a întâlnit formația AFC Asalt. Jucătorii de la Asalt sunt porecliți „Paznicii” iar echipa s-a înscris în sezonul 2016/2017 al Ligii a V-a și au reușit promovarea, încă din primul an, în acel sezon ajungând de asemenea, până în semifinalele Cupei României, faza pe București.

Jocul nu a creeat probleme militarilor, scorul final fiind Steaua – Asalt 7-1 iar pentru echipa roș albastră au marcat: Robu (min. 2, 85), Constantinescu (min. 30, 41), Răsdan (min. 50), Vîlcea (min. 65), Ilie (min. 70).

Pe acest fond atmosfera în tribune a fost una relaxată mulți suporteri discutând despre pregătirile pentru play-off și nu numai.

Play-off-ul Ligii a IV-a se va desfășura pe Stadionul Regie unde pe vremuri evolua Sportul Studențesc, iar programul echipei Steaua este următorul:

– luni, 27 mai, de la ora 18:30: Steaua – Dinamo;

– joi, 30 mai, de la ora 18:30: Steaua – Progresul;

– duminică, 2 iunie, de la ora 18:30: Steaua – Carmen.

În această ultimă fază Steaua pornește drept favorită, principala contracandidată fiind cei de la Carmen.

Dacă câștigă această fază finală Steaua va disputa barajul pentru promovarea în Liga a III-a cu câștigătoarea diviziei județene din Călărași.

Suporterii se gândeau că dacă echipa va reuși să promoveze ar nimeri într-o serie cu Voluntari și echipa a doua a FCSB, ceea ce ar însemna că Gigi Becali le poate pune piedici pentru promovarea în Liga a II-a. Oricum ar fi Steaua trebuie să revină în prim planul fotbalului românesc, fotbal care are mare nevoie de echipele de tradiție. 

Cristi Ciupercă