23 C
București
luni, 6 mai 2024 - 23:02
No menu items!

SONDAJ. Klaus Iohannis, principalul vinovat pentru eșecul aderării la Schengen

spot_img

Președintele Klaus Iohannis este considerat principalul vinovat pentru eșecul aderării României la spațiul Schengen, conform unui sondaj CURS realizat la comanda PSD în perioada 9-11 decembrie, conform ziare.com.

La întrebarea „Care este principalul vinovat pentru că România nu a intrat în Schengen?„, Klaus Iohannis a fost răspunsul a 23% dintre cei intervievați, pe locul doi fiind catalogată ”întreaga clasă politică”, cu un procent de 12%, pe locul 3 Guvernul, la o diferență de 3 procente, apoi „interesele companiilor private austriece” și premierul Nicolae Ciucă, la egalitate, cu 7%, pe ultimele două locuri situându-se cei doi miniștri, de externe și de interne, Bogdan Aurescu și Lucian Bode, cu 5 și respectiv 4 procente.

La o altă întrebare, „Faptul că România nu a intrat în Schengen se datorează mai degrabă” s-a răspuns:

  • Factorilor externi: 47%
  • Factorilor interni: 41%

Întrebați cine a dat cel mai mare ajutor, pe plan european, României, în efortul de a intra în spațiul Schengen, mai multe procente au fost alocate Stângii europene – 36%, Dreptei fiindu-i alocate doar 32%, dar și „Nimeni” a obținut 21% dintre răspunsuri.

Interogați ce măsuri ar trebui să ia România acum, în privința intereselor economice ale Austriei din țara noastră, mai mult de jumătate dintre repondenți au fost de acord cu măsuri împotriva firmelor austriece (56%), și doar 40% nu au fost de acord cu astfel de măsuri. Detaliind aceste măsuri, românii au pus pe prim-plan boicotul:

  • Blocarea achizițiilor statului român de la companiile austriece: 56%
  • Răcirea relațiilor diplomatice cu Austria: 55%
  • Acțiune în justiție la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE): 46%
  • Acțiuni ale României împotriva Austriei în deciziile instituțiilor europene: 44%

Conform sursei citate, datele tehnice ale sondajului CURS sunt: Volumul eşantionului: 1088 respondenţi, votanţi în vârstă de 18 ani şi peste. Marja maximă de eroare la nivelul întregului eșantion: +/-3% la un nivel de încredere de 95%. Metoda de culegere a datelor: metoda CATI. Perioada de realizare: 9 – 11 Decembrie, 2022.

E. Stan