15.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 17:19
No menu items!

Soldații ruși morți în Ucraina: Tineri, săraci și proveniți din minorități etnice

spot_img

Dintre miile de soldaţi ruşi ucişi în Ucraina, mulţi sunt foarte tineri, proveniţi din cele mai sărace regiuni ale Federaţiei Ruse şi adesea din minorităţi etnice, afirmă experţii, potrivit AFP.

După şapte săptămâni de lupte distrugătoare, Kievul estimează numărul soldaţilor ruşi ucişi la 27.000. O cifră mare, constată numeroşi militari şi analişti occidentali, pentru care evaluările Moscovei sunt mult reduse.

„Rusia a suferit probabil pierderi ce corespund unei treimi din forţa de luptă terestră pe care ea a angajat-o în februarie”, adică 50.000 de soldaţi ruşi răniţi sau ucişi, constata duminică Ministerul britanic Apărării.

Cu o rată de trei soldaţi răniţi la unul ucis recunoscută de Moscova la începutul conflictului, am ajunge la 12.500 de soldaţi ruşi morţi în mai puţin de trei luni. Destul de aproape de cei 15.000 de soldaţi sovietici ucişi în decurs de un deceniu de război în Afganistan (1979-1989), război care a provocat o traumă naţională.

Site-ul rusofon Mediazona susţine că are confirmată exclusiv din surse deschise moartea a 2.099 de soldaţi ruşi în lupte până pe 6 mai. O mare parte dintre cei a căror vârstă era menţionată aveau între 21 şi 23 de ani, iar 74 dintre ei nu aveau nici 20 de ani, precizează Mediazona.

Majoritatea celor ucişi proveneau din sudul Rusiei, în special din Caucazul de Nord, regiune majoritar musulmană, precum şi din Siberia Centrală, potrivit Agerpres.

Cel mai mare număr de decese, adică 135, a fost confirmat în rândurile soldaţilor din regiunea musulmană Daghestan din Caucazul de Nord, urmaţi de buriaţi (98), minoritate mongolă din Buriatia, o regiune din Siberia.

„Cel mai mare număr de soldaţi şi ofiţeri ai forţelor terestre ruse provin din orăşele şi sate din Rusia. Acest lucru este legat de stratificarea socio-economică şi (…) educativă”, explică Pavel Luzin, comentator al site-ului de informaţii online Riddle Russia. Pentru că „exigenţele pentru serviciul militar” în aceste forţe ale armatei sunt „relativ mici”, cei mai buni soldaţi şi viitori ofiţeri preferând alte ramure, precum „forţele aeriene şi spaţiale, forţele balistice strategice şi marina”, a mai spus Luzin.

Mass-media locale şi reţelele sociale din Daghestan, regiune printre cele mai sărace din Rusia şi scenă a unei insurecţii islamiste vreme de mai mulţi ani, sunt pline de imagini care arată părinţi îndoliaţi primind condoleanţe din partea unor responsabili.

Kamil Iziiev, şef al districtului Buinaksk din Daghestan, a publicat în luna mai o înregistrare video pe Telegram în care el înmânează compensaţii familiilor a cinci soldaţi ucişi pe front.

De altfel, primul soldat rus a cărui moarte a fost confirmată oficial de Moscova a fost Murmagomed Gadjimagomedov, un tânăr din Daghestan ucis salvându-şi camarazii, potrivit mass-media de stat ruse.

El a fost decorat postmortem pe 4 martie de Vladimir Putin, care a lăudat rolul jucat în Ucraina de minorităţile etnice ale Federaţiei Ruse, declarându-se „mândru că face parte din această naţiune, din acest popor puternic şi multinaţional care este Rusia”.

Bilanțul real al pierderilor Rusiei, publicat din greșeală de un site pro-Kremlin

În a doua parte a lunii aprilie, publicația Readovka, apropiată Kremlinului, a publicat pe o rețea socială bilanțul real al pierderilor suferite de Rusia în Ucraina, furnizat de Ministerul Apărării de la Moscova în cadrul unui briefing neoficial.

Postarea a fost ștearsă ulterior, însă a putut fi recuperată cu ajutorul serviciului de arhivare Wayback Machine.

Informația a fost dezvăluită de Kevin Rothrock, editor al site-ului Meduza, site critic la adresa Kremlinului și interzis pe teritoriul Rusiei.

„În cadrul unui briefing neoficial, Ministerul rus al Apărării a anunțat date despre pierderile suferite în timpul operațiunii speciale pe teritoriul Ucrainei. Pierderile ireversibile ale părții ruse se ridică la 13.414 soldați. Alți circa 7.000 sunt dați dispăruți.

De asemenea, a fost anunțat și bilanțul pentru crucișătorul Moskva: au fost confirmați 116 morți și peste 100 de oameni sunt dați dispăruți”, se arată în mesajul despre care editorul Meduza afirmă că a fost postat de Readovka pe rețeaua VKontakte, șters și recuperat ulterior de jurnalist.

Mesajul mai precizează că bilanțul exact al victimelor este greu de făcut, din cauza intensității luptelor și a imposibilității de a avea acces la trupurile rămase pe câmpul de luptă.

                                                                                                                  Adina Silav