6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 6:28
No menu items!

Soldații ruși lasă în urmă documente militare care dezvăluie planurile lui Putin

spot_img

Soldații ruși care au fugit ar fi lăsat în urmă documente militare cheie care arată că Vladimir Putin intenționează să pună mâna pe toată Ucraina, a declarat  directorul Biroului de Investigații din Ucraina într-o declarație pe Telegram.

Forțele ucrainene au descoperit documentele în timp ce făceau verificări în orașul Trostianets, din nord-estul regiunii Sumi, potrivit comunicatului citat de Business Insider.

Trostianets, situat la aproximativ 300 de kilometru de capitala Kiev, a fost eliberat de trupele ucrainene la sfârșitul lunii martie, după ce a fost ocupat de ruși timp de o lună, a precizat The New York Times.

Anchetatorii au găsit „documente importante ale soldaților din forțele armate ale Federației Ruse care arată clar că Rusia se pregătea să pună mâna pe întreg teritoriul Ucrainei”, a declarat directorul Biroului de Investigații, Oleksi Suhacev. „Toate aceste informații vor fi studiate”, a mai precizat acesta.

Suhacev a spus că oficialii ucraineni au inspectat peste 2.000 de hectare în orașul distrus, de la eliberare.

Pe lângă documentele găsite, soldații ucraineni au mai constatat că peste 300 de clădiri rezidențiale au fost complet distruse. De asemenea, au fost găsite mai multe obuze și bombe neexplodate.

Trupele ruse, care se așteptau să cucerească Kievul în câteva zile, s-au retras din capitală la începutul lunii aprilie și și-au reorientat ofensiva în regiunea de est a Ucrainei.

                                                                                                                    Adina Silav