Șmenul „Hotel Astoria”, explicat de judecătorii de la Curtea de Apel București, într-un dosar ținut la sertar de DNA

Executarea silită a Hotelului Astoria, imobil situat în apropierea Gării de Nord și a Spitalului Militar Central,  de către o casă de avocatură, prin intermediul executorului Bogdan Dumitrache, pentru neplata unui onorariu datorat de câteva zecii de mii de lei, de Societatea Feroviară de Turism, deținătoarea hotelului, a fost o operațiune frauduloasă, a stabilit Curtea de Apel București în hotărârea prin care a decis că până și Dumitrache trebuie să execute cinci ani de închisoare.

Bogdan Dumitrache este unul din cei mai respectați specialiști în dreptul civil de la noi din țară, fiind, printre altele, cadru universitar, fost formator la Institutul Național al Magistraturii, care pregătește viitorii judecători și procurori, Dumitrache fiind cel care redacta subiectele pentru examenele de definitivat ale judecătorilor și procurorilor.

Contractele de asistență juridică controversat încheiate între o casă de avocatură și Societata Feroviară de Turism prevedea ca onorariu suma de 3000 euro lunar plus TVA și un onorariu de succes de 10% la sumele recuperate, indiferent de mijlocul prin care suma în cauză a fost recuperată.

Contractul a fost încheiat pe durată nedeterminată, dar nu mai puțin de 1 an. Întârzierea la plata onorariului cu mai mult de 30 de zile atrage curgerea unor penalități de 0,3% pe zi întârziere, că rezilierea mai înainte de ajungerea la termen, fără a exista culpa părții notificate în vederea rezilierii, atrage după sine obligarea părții care a reziliat contractual la plata unor daune reprezentând onorariul pentru un an de zile, dar și faptul că toate litigiile privitoare la nașterea, modificarea, stingerea și interpretarea contractului sunt de competența unei instanțe arbitrale, a cărei componență părțile au stabilit-o prin contract: ”toate litigiile în legătură cu executarea contractelor sunt de competența unei instanțe arbitrale, formate dintr-un arbitru, pe care părțile au înțeles să îl desemneze la momentul semnării contractelor în persoana avocatului …”

Curtea de Apel București remarcă, în motivarea hotărârii de condamnare a lui Dumitrache și a șefului Societății Feroviare de Turism de la acel moment, Cosmin Udor, caracterul împovărător pentru societatea de stat al înțelegerii de asistență juridică.

”Se poate observa cu evidență că aceste două contracte sunt împovărătoare pentru societate, din moment ce au fost încheiate asemenea clauze – practic, eventualele litigii izvorâte din contracte nu puteau fi soluționate în instanță, rezilierea pe cale judecătorească fiind exclusă; cuantumul penalităților este foarte ridicat, astfel că un asemenea contract nu putea fi reziliat fără plata unor sume ridicate din partea SFT SA, indiferent de prestarea sau nu a unor servicii de către casa de avocatură.  Mai mult, aceste contracte au fost încheiate într-o perioadă în care, urmare a neplății sumelor datorate bugetului de stat (respectiv în perioada 11.04.2007-11.03.2008) societatea a avut conturile poprite. Or, în contextul în care societatea nu avea plătite datorii la bugetul de stat, conturile fiind poprite, în contextul în care avea deja încheiate alte contracte de asistență juridică cu alți avocați (mult mai avantajoase din punct de vedere financiar) privind litigiul cu Tunele SA, încheierea unor noi contracte de asistență juridică, în aceste condiții, era în mod evident un act în contra intereselor societății, iar nu în interesul acesteia, cum susține apărarea”, se arată în motivarea hotărârii Curții de Apel București.

Judecătorul arată că directorul adjunct al Societății, Cosmin Udor, condamnat și el, ”nu a putut justifica în mod pertinent nici încheierea acestor contracte, nici care au fost criteriile în baza cărora a ales, într-un timp atât de scurt de la data numirii sale, societatea de avocatură ”……..„ cu atât mai mult cu cât exista deja un contract de asistență juridică încheiat cu altă societate de avocatură, contract ce nu era reziliat la acea dată”

De asemenea, inculpatul Udor a încheiat acest contract fără a avea avizul compartimentului financiar și al celui juridic, exercitându-și, astfel, atribuțiile de serviciu cu încălcarea prevederilor legale.

În ce privește fictivitatea serviciilor prestate de societatea de avocatură, Curtea reține următoarele că așa cum corect se arată în rechizitoriu, din examinarea rapoartelor societății de avocatură precum și a documentelor depuse ca dovadă a executării prestației, rezultă că litigiile pentru care societatea ar fi beneficiat de asistență juridică nu sunt cele complexe, așa cum se menționează în hotărârea consiliului de administrație, ci este vorba despre chestiuni de ordin curent, ce puteau fi rezolvate fără probleme de juriștii angajați ai societății SFT SA – formularea unor convocări la conciliere a unor societăți ce datorează diverse sume de bani SFT-CFR SA, două cereri de chemare în judecată a unor societăți pentru debite de 5221,54 lei și, respectiv, 21.487,02 lei, sau un număr redus de notificări, somații de plată, întâmpinări formulate în dosare având ca obiect cereri de revizuire, toate având o pagină sau maxim două.

Dosarul, ținut la sertar de cei de la DNA

Pe de altă parte, Curtea de Apel București reclamă și faptul că dosarul a bătut foarte mulți ani pasul pe loc. Mai exact, în acest context, ”Curtea constată că rechizitoriul a fost emis abia la data de 27.03.2017, la aproximativ 9 ani de la data sesizării organelor judiciare, urmărirea penală având o durată nepermis de mare, fără nici un fel de justificare, în condițiile în care inculpata Gliga Luminița Laura a depus prima plângere penală la data de 16.05.2008, mai înainte de finalizarea executării silite”.

Curtea de Apel București mai reține în motivarea hotărârii de condamnare că   deși procurorul care a emis rechizitoriul a făcut eforturi deosebite pentru stabilirea adevărului, totuși din cauza timpului scurs de la data faptelor nu a fost posibilă stabilirea unor aspecte – de exemplu dacă a existat vreo înțelegere între inculpata Gliga Luminița Laura și casa de avocatură, care ar fi demonstrat premeditarea și deci intenția inculpatei de a se ajunge la executarea silită a imobilului.

De ce a fost condamnat Bogdan Dumitrache

Se reține în rechizitoriu că, în cadrul executării silite, fără a solicita efectuarea unei expertize, inculpatul Bogdan Dumitrache, în calitate de executor judecătoresc, a stabilit că valoarea imobilului Hotel Restaurant Astoria este de 9.000.000 lei, preț la care imobilul a și fost adjudecat. Din Raportul de expertiză de evaluare a proprietății imobiliare întocmit în cauză rezultă, însă, că valoarea de piață a imobilului ce a fost vândut la licitație în cadrul executării silite, este de 4.400.000 euro, echivalentul a 16.196.400 lei.

 S-a apreciat că valoarea stabilită de Bogdan Dumitrache a fost diminuată față de valoarea comercială reală a imobilului, cu intenție, în scopul obținerii de către societatea adjudecatară a unui folos necuvenit prin vânzarea la acest preț a imobilului.

Prin vânzarea la acest preț a imobilului, societatea adjudecatară a obținut un folos necuvenit reprezentat de diferența dintre prețul imobilului, așa cum acesta a fost stabilit de suspect prin procesul-verbal nr.4720/7.05.2008, 9.000.000 lei, preț de pornire pentru vânzarea imobilului la licitație publică, ce a devenit și preț de adjudecare, și valoarea de piață a activului Hotel Restaurant Astoria, respectiv suma de 7.196.400 lei.

Curtea de Apel București a stabilit că Bogdan Dumitrache a încălcat Codul de procedură civilă în vigoare la acel moment care spunea că ”Executorul judecătoresc este obligat să identifice şi să evalueze cu acordul părţilor bunurile sechestrate, iar în caz contrar va solicita efectuarea unei expertize. Bunurile vor fi evaluate la valoarea lor de circulaţie. O copie de pe raportul de expertiză se comunică şi debitorului”

Este evident din coroborarea textelor legale, spune judecătorul de la Curtea de Apel București, că, în măsura în care nu există un acord al părților cu privire la prețul bunului, este obligatorie efectuarea unei expertize pentru stabilirea valorii de circulație a acestuia.

Din înscrisurile aflate la dosar, respectiv adresa nr. 1/2008 emisă de SFT CFR SA, rezultă cu evidență că societatea debitoare nu și-a dat acordul cu privire la evaluarea bunului, că nu a existat un acord al părților în acest sens, singura care a acceptat prețul stabilit de executor fiind creditoarea ”……..”; de altfel, nici nu a existat vreun schimb de opinii, scrise sau verbale, între cele două părți, relativ la acest aspect.

În lipsa acordului părților cu privire la preț, executorul judecătoresc era obligat să solicite efectuarea unei expertize cu privire la valoarea imobilului, a stabilit Curtea de Apel București.

Cristi Ciupercă

NICIUN COMENTARIU