18.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 20:31
No menu items!

Situație dramatică la Iași. Managerul Spitalului de Boli Infecțioase: „Mai avem oxigen pentru cinci ore”

spot_img

Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Iaşi, de care aparţine şi unitatea modulară de la Leţcani, mai are oxigen medicinal pentru câteva ore, după care, duminică după-amiază, medicii vor nevoiţi să le administreze pacienţilor oxigen medical. O circulară emisă de autorităţi în urmă cu câteva zile permite folosirea oxigenului medical la pacienţi, pentru depăşirea crizei pe care o traversează sistemul sanitar, transmite News.ro.

Managerul spitalului din Iaşi, medicul ATI Florin Roșu, susţine, însă, că este reticent faţă de această soluţie, pentru că, la universitate, a fost instruit să folosească pentru pacienţi oxigen medicinal.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a arătat că oxigenul medical, cu o concentraţie mai mică decât cel medicinal, s-a folosit şi până acum, iar circulara care recomandă folosirea acestuia a fost dată pe fondul unei crize privind livrările de oxigen de către firmele din România. Șeful DSU a anunțat că autorităţile fac demersuri pentru a importa butelii preumplute cu oxigen.

„Există o criză, pentru că sunt doar două firme mari care livrează oxigen în ţară şi una mai mică. Toate au avut probleme în livrarea de oxigen din cauza cererii mari. Soluţiile sunt că noi încercăm să găsim, să aducem butelii de oxigen preumplute din afara României, dacă vom reuşi, dar în acelaşi timp încercăm să găsim soluţii interne şi una din soluţii este folosirea oxigenului care se folosea, până acum, fără nicio problemă, de o concentraţie mai mică; în loc să fie 99% este 93%. Este un oxigen care s-a folosit şi care se poate folosi. Şi s-a dat circulară la toţi să îl folosească, dacă au probleme cu oxigenul”, a afirmat şeful DSU.

R.Dan