12.6 C
București
luni, 29 aprilie 2024 - 6:57
No menu items!

Sinuciderea șocantă a unui milionar. Afaceristul a folosit o metodă complicată pentru a nu da greș

spot_img

Un cunoscut om de afaceri s-a sinucis în vila sa, din apropierea Capitalei. Milionarul a murit intoxicat cu fum, după ce și-a cumparat nu mai puțin de trei grătare și mai multi saci de cărbuni.

Un bărbat a sunat, la data de 4 februarie, la numărul de urgență 112 și a anunțat că l-a găsit mort pe prietenul său, Virgil Chirică, într-o vilă din Voluntari.

Surse apropiate anchetei au declarat, pentru Gândul, că echipa care a făcut cercetarea la fața locului a constatat că se află în fața unei premiere în istoria judiciară românească. Sursele citate au precizat că bărbatul își programase moartea din timp și pusese la punct fiecare detaliu. Acesta dorea să moară intoxicat cu fum, motiv pentru care ar fi cumpărat nu mai puțin de trei grătare și mai mulți saci de cărbuni.

Virgil Chirică a luat în casă cărbunii, unul dintre grătare și substanțe inflamabile pentru aprins focul, după care le-a cărat în baia de la etajul 1. Acolo, a astupat cu bandă adezivă găurile de evacuare de la cadă și chiuvetă, ventilatorul din tavan, dar și partea de jos a ușii de la baie, în așa fel încât niciun fir de fum să nu poată ieși din încăpere.

Ulterior, se presupune că a înghițit mai multe pastile din flacoane diferite, iar, când a simțit că încep să-și facă efectul, a scris pe o bucată de hârtie, de patru ori la rând, „I am already asleep” (n.r. Sunt deja adormit).

Chrică s-ar fi închis în baie, unde a aprins grătarul, iar monoxidul de carbon emanat de cărbunii care ardeau l-a ucis în scurt timp.

Ar mai fi avut o tentativă de suicid

Conform unor surse judiciare, în urma cercetării la fața locului, în dormitorul de la etajul al doilea al vilei cu trei etaje s-au găsit alți doi saci cu cărbuni, rămași nedesfăcuți.

În urma verificărilor ulterioare, s-ar fi stabilit că bărbatul ar fi avut și în urmă cu patru ani o tentativă de suicid, și tot prin folosirea unui grătar, însă atunci ar fi fost salvat de membrii familiei sale, care l-au internat în spital.

Virgil Chirică era un personaj cunoscut în mediul de afaceri. Acesta ocupa funcția de director al diviziei de asigurări a Porsche Finance Group, iar, potrivit profit.ro, era asociat și într-un proiect imobiliar de mare anvergură, în nordul Bucureștiului, alături de Dan Șucu, Cristian Borcea și alți afaceriști importanți.

                                                                                                     Adina Bucur Silav